Nu au prins o zi tocmai bună pentru plajă şi bronzat, însă, cu siguranţă, a fost o zi în care s-au distrat pe cinste. Vorbim despre 100 de copii din comunele Lipniţa şi Siliştea, care au ajuns la Constanţa pentru a-i vizita principalele obiective turistice prin programul Consiliului Judeţean (CJC) „Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2013“. Copiii au fost selectaţi dintre elevii care au obţinut rezultate foarte bune la învăţătură în anul şcolar care s-a încheiat. Au avut parte de o zi tocmai bună pentru plimbare, distracţie şi pentru vizitarea obiectivelor turistice din oraş. Toţi copiii s-au bucurat să asiste la spectacolul delfinilor Chen Chen şi Ni Ni, să se plimbe cu telegondola şi să urmărească un frumos spectacol de circ, oferit de acrobaţii şi dresorii de animale ai Circului Americano Vargas. Nu au avut parte însă de deja tradiţionala bălăceală şi distracţie în parcul acvatic Aqua Magic. Norii ce au fost prezenţi aproape toată ziua pe cerul Constanţei au determinat reprezentanţii parcului să-l închidă pentru o zi. Copiii au vizitat însă Muzeul de Istorie şi Acvariul din Constanţa.