\"Diverse\"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

\"Diverse\"

Eveniment 14 Septembrie 2010 / 00:00 546 accesări

Poate n-ar mai fi fost nevoie şi de ghilimele, pentru că ironia acestui titlu este evidentă... Avem câteva ştiri \"la pachet\", deoarece cronologia nu contează în asemenea cazuri, pe care aş dori să le comentez într-o notă personală.

ANAF-ul sau nu mai ştiu cine, oricum, Statul Român, a pus sechestru asigurator pe bunurile diviziei \"Rafinare\" ale companiei Rompetrol, adică, mai pe româneşte, nu în limba de rumeguş a guvernului, a sechestrat rafinăria Petromidia. Deşi numele preşedintelui nu apare pe vreun document oficial, este la mintea cocoşului pentru noi, cei care am trăit în România ultimilor şase ani, că Traian Băsescu, dacă nu a reuşit să-l aresteze pe Dinu Patriciu, aşa cum a făcut cu Sorin Ovidiu Vântu, s-a hotărât să-i pună beţe-n roate, să-l şicaneze, deoarece şeful statului gândeşte şi acţionează ca Ludovic al XVI-lea, autorul celebrei exclamaţii \"L\'etat c\'est moi!\" (Statul sunt eu!)...

În timp ce Roberta Anastase era huiduită la Ţebea, la mormântul lui Avram Iancu, Elena Udrea făcea campanie electorală la Baia de Aramă, unde primarul PDL a demisionat şi urmează alegeri locale, dansând hora pe iarbă în pantofi cu toc cui. Exact în acelaşi stil pompieristic este perceput PDL-ul de toţi românii şi tot \"pe cuie\" guvernează şi Cabinetul Boc! Nu ştiu cine o fi candidatul partidului la anticipatele de la Baia de Aramă, însă l-aş sfătui să se lase păgubaş cât mai are timp, fiindcă nu cred că mai există un singur om cu scaun la cap în România care să voteze PDL-ul...

După ce un interlop pedelist din Târgovişte a lovit, acum vreo săptămână, un poliţist pe care l-a băgat în comă şi care se află şi acum în această stare, ministrul Sănătăţii, printr-o coincidenţă nefericită sau neinspirată ce caracterizează toate iniţiativele Guvernului Boc, a cerut adoptarea unei legi sau ordonanţe care să pedepsească agresivitatea pacienţilor împotriva cadrelor medicale. Stupefiant! Noi nu suntem în stare să ne păzim oamenii legii, nu medicii, căci în această privinţă ar fi nevoie, mai degrabă, de o lege exact pe dos, adică una care să-i păzească pe pacienţi de sistemul medical românesc ce le pune viaţa în pericol, în loc să-i salveze...

Abia terminasem de scris aceste rânduri, că am aflat despre moartea celui de al şaselea bebeluş, după tragedia de la maternitatea Giuleşti! Oare unde o fi primit vestea Traian Băsescu? Tot la restaurantul \"Cireşica\"?... Punct şi de la capăt.



12