Imediat după europarlamentare au apărut speculaţiile legate de soarta „Parteneriatului pentru România”. Demisia lui Mircea Geoană din CSAT părea să fi pus paie pe foc, deşi motivaţia liderului PSD era perfect îndreptăţită. După ce că refuzi în mod şmecheresc să-ţi anunţi oficial candidatura la prezidenţiale, ce cauţi tu, preşedinte de ţară, în Irak şi Afganistan, făcând soldaţilor promisiuni electorale de mărire a soldei, fără consultarea prealabilă a membrilor CSAT? Între timp, a apărut pe scena politică şi scrisoarea deschisă a fostului premier Tăriceanu, adresată PNL, prin care sfătuia conducerea partidului să nu se amestece între şicanele dintre PD-L şi PSD, ci să facă doar campanie prezidenţială pe programe de guvernare, ceea ce, în paranteză fie spus, este o prostie, deoarece preşedintele României nu are astfel de prerogative, chiar dacă Băsescu încalcă zilnic Constituţia. Ca să nu mai spun, tot în treacăt, cîte proiecte sociale are PSD-ul! Am reţinut, în schimb, chestia cu „şicanele”… Schimbul de replici dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană confirmă tensiunile despre care vă vorbesc acum, însă nu modifică scenariul pe care vreau să-l desenez în acest editorial. Totuşi, a trebuit să aştept declaraţiile lui Hrebenciuc şi Miron Mitrea, ca să-mi pot forma o părere despre viitorul actualei alianţe de guvernare.

Cu toată supărarea îndreptăţită a unor filiale PSD din teritoriu, din cauza sforăriilor pedeliste, nu ştiu dacă această coaliţie va da divorţ pînă la prezidenţiale. Mai cred, în egală măsură, că s-ar putea ca ea să supravieţuiască, fie şi sub forma unei „mezalianţe”, chiar şi cu eventuale remanieri guvernamentale, în cazul în care Mircea Geoană cîştigă alegerile din toamnă. În schimb, în situaţia în care Traian Băsescu va rămîne la Cotroceni încă cinci ani, Doamne fereşte, este posibil orice! Indiferent cît de bună ar fi colaborarea celor două partide la guvernare, din momentul în care Băsescu şi-a văzut sacii în căruţă, preşedintele reales îşi va face jocurile politice pe care le doreşte, sacrificînd pe oricine şi orice, oricînd, fără nici un scrupul…

Şi acum ajung la punctele de vedere ale lui Hrebenciuc şi Mitrea. Deşi cei doi nu se află în relaţii tocmai cordiale, pentru că Viorel Hrebenciuc este mai apropiat de nucleul dur din conducerea PSD, am observat că niciunul nu-şi doreşte ruperea alianţei actuale, cu condiţia, desigur, ca PD-L-ul să nu mai facă manevre de culise! Cu toate că este marginalizat în partid, după cearta cu liderul PSD, Mitrea se simte foarte apropiat de mulţi dintre şefii mai tineri din filiale sau de unii lideri locali, precum Liviu Dragnea. Spre deosebire de Hrebenciuc, el nu agreează ascensiunea lui Marian Vanghelie. Totuşi, nici el nu exclude supravieţuirea „Parteneriatului pentru România”, dacă se mai schimbă cîte ceva, pe ici, pe acolo, „prin părţile esenţiale”, vorba lui Caragiale. În schimb, Viorel Hrebenciuc este cu mult mai optimist, mergînd pînă acolo încît crede că o colaborare de guvernare între PSD şi PD-L s-ar putea lungi chiar pe mai multe mandate!

Într-o ţară normală, înţelegerea dintre cele două partide ar fi exclus orice amestec al preşedintelui, caz în care aş fi fost 100% de acord cu Hrebenciuc. Dar cînd Băsescu este atît de viclean şi făţarnic, pe lîngă spiritul conflictual şi autoritarismul său dictatorial, opţiunea între divorţ şi mezalianţă cred că se va lua la Cotroceni, în funcţie de cîştigătorul prezidenţialelor…