Divorţul şi coasa lui Boc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Divorţul şi coasa lui Boc

Eveniment 05 Mai 2011 / 00:00 661 accesări

După un scandal de pomină, cu o flocăială pe cinste şi cu izmenele puse pe gard, zic unii, la umbră, două vedete drăcoase sunt pe punctul de a se împăca. Vestea a adus o mare tristeţe în tabăra chibiţilor de pretutindeni. În diverse alte locuri, în special blocuri, unde se circulă pe balustradă, cetăţenii au fost cuprinşi de o indignare fără de margini şi de o furie fără precedent. Unde s-a mai pomenit ca, după un scandal de pomină, transmis de toate televiziunile la o oră de vârf, cei doi soţi certăreţi să dea la pace nesiliţi de nimeni! Păi, fraţilor, de asta am luptat noi pentru democraţie? Înainte, după cum se ştie, partidul şi bromura, la unison cu miliţia populară, stârpeau din faşă orice tentativă de divorţ. Dacă dădeai greş, erai condamnat din start la căsnicie silnică pe viaţă! Poate că, din acest motiv, o anumită parte a populaţiei urmăreşte cu sufletul la gură fiecare conflict casnic, respirând prin toţi porii orice manifestare liberă în materie de scandal, panaramă, cum spunea bunica, şi dezmăţ matrimonial. De loc întâmplător, pe harta patriei au apărut noi cluburi dedicate divorţului la liber, unde la loc de cinste se află cocina de porci, troaca şi malaxorul pentru spălat rufe murdare în văzul lumii. Divorţul a favorizat în mod pregnant dezvoltarea calităţilor narative ale unor cetăţeni devotaţi patriei. Ei stau la baza formării primei şcoli naţionale de martori pârâţi. Deoarece înfloresc tot timpul ce declară pe gură, mulţi confundă şcoala cu Partidul Ecologic, ceea ce este nedrept. Aceşti oameni trăiesc practic din fiecare divorţ pus pe tapet. E şi firesc ca, în aceste condiţii, dumnealor să se revolte violent şi să-şi îndrepte tirul critic împotriva celor care clamează împăcarea cu orice preţ. Adevărul este că, fără divorţuri mediatizate pe larg, viaţa nu are niciun rost. Ţara, pe lângă faptul că este flămândă, geme şi din cauza plictiselii. Vestea că Oana şi Pepe ar putea pune de o împăcare a declanşat o adevărată isterie pe plan naţional. Nimănui nu-i mai pasă de efectele crizei economice de la noi şi de pretutindeni luată. Mulţi locuitori din Deveselu nu dau doi bani pe scutul antirachetă promis de americani. Sunt demoralizaţi de factorii care, timp de o săptămână, nu au mai transmis niciun divorţ în direct. Cum să trăieşti, în ziua de astăzi, fără plăcerea de a savura un partaj pe cinste? Sunt indivizi care, în ultimii ani, la scară naţională, cu toate onorurile care decurg de aici, nu au pierdut niciun divorţ! Oana şi Pepe reprezintă un subiect unicat. Cum să pui capăt brusc şi concomitent acestui episod de neuitat! Susţinătorii înverşunaţi ai scandalurilor desfăşurate la gura cortului au pus gând rău “comisiilor de împăciuire”, uneltind împotriva lor la scenă deschisă. Într-o perioadă caracterizată prin foamete şi cenuşiu, divorţurile celebre l-au salvat pe premierul Boc de la demisia cu şuturi în fund. Când divorţurile sunt în floare, pe Boc, premierul, nici în coasă nu-l doare!

Taguri articol


12