Dizident din Crimeea internat într-o clinică psihiatrică, eliberat de autoritățile ruse

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dizident din Crimeea internat într-o clinică psihiatrică, eliberat de autoritățile ruse

Externe 07 Septembrie 2016 / 16:37 1002 accesări
Manifestanți din Crimeea

Manifestanți din Crimeea

Autoritățile ruse au eliberat un dizident din Crimeea, care timp de aproape o lună a fost internat într-o clinică psihiatrică, unde a fost supus examinărilor forțate, însă pe numele lui a fost deschisă o anchetă penală, a declarat avocatul său, citat de agenția de știri Reuters.

Ilmi Umerov, șeful adjunct al Mejlis, organismul legislativ semi-oficial al tătarilor din Crimeea, suspendat în urma anexării regiunii de Moscova, a fost internat forțat într-o clinică psihiatrică în luna august.

Autoritățile au deschis o anchetă penală împotriva lui Umerov, pe care îl acuză că ar fi făcut declarații prin care sumbinează integritatea teritorială a Rusiei, după ce acesta ar fi cerut încetarea controlului Moscovei asupra regiunii Crimeea.

În cazul în care va fi găsit vinovat, Umerov riscă să fie condamnat până la cinci ani de închisoare.

Statele occidentale, inclusiv Marea Britanie și Statele Unite au cerut eliberarea lui Umerov, iar activiștii pentru drepturile omului au acuzat Rusia că a reînviat practica sovietică de internare în spitale psihiatrice a dizidenților politici.

Avocatul lui Umerov a declarat că ancheta care îl vizează pe clientul său este una politică și a cerut grațierea sa.

Tătarii, care reprezintă aproximativ 15% din populația regiunii Crimeea, sunt în marea majoritate împotriva administrației ruse și spun că anexarea peninsulei de către Moscova este ilegală, opinie împărtășită și de statele occidentale.

Taguri articol


12