DJ Optick, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi DJ ai momentului, va reveni la malul mării, mîine seară, în „Kmy’s Summer Club” din staţiunea Mamaia. Bogdan Moldovan, alias DJ Optick, şi-a descoperit pasiunea pentru muzică încă din anul 1994, cînd şi-a dat seama că îşi poate distra colegii punîndu-le muzica lui preferată. Peste doi ani, la vîrsta de 16 ani, a debutat cu propria lui emisiune la Radio 21 din Miercurea Ciuc - oraşul natal. Totodată, a devenit rezident în cel mai mare club din zonă. În anul 2000, a ajuns la Bucureşti, unde a primit slujba la care visase de mic, DJ la staţia centrală Radio 21.
În capitală, DJ Optick şi-a descoperit adevărata pasiune, aceea de a mixa muzică house. Curînd, i-a venit ideea să promoveze curentul muzical house prin intermediul unei emisiuni radio, intitulată „Obsession”. Show-ul a devenit foarte repede popular în întreaga ţară. Cu perseverenţă, a reuşit să facă „warm-up” pentru nume ca Tommy Serano şi Azzido da Bass, Lee Burridge, Misja Helsloot şi Marc Van Dale, James Zabiela şi Jan Carbon, Satoshi Tomiie, John Creamer, Omid 16B, DJ Tonka, dar şi mulţi alţii.
Începînd din anul 2000, a mixat în cele mai prestigioase cluburi din întreaga ţară, primind un feed-back excelent de la fani. În 2004 a fost ales între primii cinci DJ români. În 2001 şi-a început rezidenţa la cel mai mare eveniment outdoor de muzică electronică – „Liberty Parade”. Acolo a avut ocazia să mixeze alături de nume ca Chris Fortier, Marco Bailey, DJ Tonka. Începînd cu 2005, Optick s-a apropiat de producţia muzicală, realizînd cîteva remixuri pentru artişti români ca Miki, „Activ” şi „Voltaj”.
„Kmy´s Summer Club” din staţiunea Mamaia continuă party-urile din această vară cu Ben Mono warm-up Rosalio Internullo - 3 august, Tomas Anders - 4 august, DJ First Rate feat. Live singer Jojo - 11 august.