DJ-AM a fost externat din spital

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

DJ-AM a fost externat din spital

Monden 29 Septembrie 2008 / 00:00 504 accesări

După ce a suferit arsuri grave în urma accidentului de avion în care a fost implicat la data de 19 septembrie, DJ-AM a fost externat, duminică, din spitalul din statul american Georgia. DJ-AM, al cărui nume real este Adam Goldstein, alături de prietenul său, Travis Barker, fostul baterist al trupei ska-punk Blink-182, au fost transportaţi de urgenţă la spital cu arsuri grave, după ce avionul Learjet în care se aflau s-a prăbuşit la decolare. Deocamdată, nu se ştie cînd va putea fi externat şi Travis Barker. Medicii susţin că, în cazul fostului membru Blink 182, va fi nevoie de cel puţin un an de zile pentru a se recupera după arsurile de gradul doi şi trei suferite. Medicii susţin că ambii muzicieni îşi vor reveni complet după acest accident.

Cei doi piloţi ai aeronavei şi alţi doi pasageri, prieteni apropiaţi ai celor doi muzicieni, şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic din 19 septembrie. Avionul Learjet a ratat decolarea, ieşind de pe pistă şi lovind un gard. Autorităţile care investighează acest accident aviatic nu au oferit deocamdată detalii cu privire la cauzele producerii acestui accident. Conform înregistrării audio din cabina de pilotaj, echipajul s-a confruntat cu problema exploziei unui pneu de la trenul de aterizare, iar în consecinţă a încercat să evite, în ultimul moment, decolarea.



12