Djokovic e cel mai bun sportiv european al anului în ancheta PAP

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
E vremea anchetelor de sfârșit de an

Djokovic e cel mai bun sportiv european al anului în ancheta PAP

Sport 27 Decembrie 2015 / 14:20 680 accesări

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 1 mondial în ierarhia ATP, a fost desemnat cel mai bun sportiv european al anului în ancheta agenției poloneze de știri PAP, la care au participat alte 21 de agenții de pe continent, printre care și Agerpres. În ierarhia finală a celei de-a 58-a ediții a clasamentului, Djokovic, care în 2015 a câștigat trei titluri de Mare Șlem (Australian Open, Wimbledon și US Open), a fost urmat de pilotul britanic Lewis Hamilton, campionul mondial de Formula 1, și de atleta olandeză Dafne Schippers, campioană mondială la 200 m. De remarcat că sârbul a mai câștigat titlul de cel mai bun sportiv european în ancheta PAP în 2011.

În clasament mai figurează, printre alții, Pau Gasol, vedeta echipei masculine de baschet a Spaniei, fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, atletul britanic Mohamed Farah, dar și halterofilul rus Aleksei Lovcev, campionul mondial al categoriei +105 kg. El se află pe locul 19 în condițiile în care a fost depistat pozitiv la controlul antidoping de la Mondialele din noiembrie, după cum s-a anunțat săptămâna aceasta.

Două sportive române, gimnasta Nadia Comăneci (1976) și atleta Gabriela Szabo (1999), au fost laureate ale anchetei de-a lungul timpului.

Iată cum se prezintă clasamentul în zona sa superioară (au primit voturi 59 de sportivi):

1. Novak Djokovic (Serbia/tenis) 199 de puncte

2. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Formula 1) 139p

3. Dafne Schippers (Olanda/atletism) 79p

4. Pau Gasol (Spania/baschet) 72p

5. Cristiano Ronaldo (Portugalia/fotbal) 59p

6. Mohamed Farah (Marea Britanie/atletism) 52p

7. Anna Fenninger (Austria/schi alpin) 46p

8. Marcel Hirscher (Austria/schi alpin) 43p

9. Katinka Hosszu (Ungaria/înot) 41p

10. Marit Bjoergen (Norvegia/schi nordic) 34p

11. Tyson Fury (Marea Britanie/box), Anita Wlodarczyk (Polonia/atletism) 22p

13. Petter Northug (Norvegia/schi nordic), Robert Lewandowski (Polonia/fotbal) 20p

15. Jorge Lorenzo (Spania/MotoGP) 19p

16. Chriss Froome (Marea Britanie/ciclism) 18p

17. Martin Fourcade (Franța/biatlon) 17p

18. Andres Iniesta (Spania/fotbal) 16p

19. Aleksei Lovcev (Rusia/haltere) 13p

20. Teddy Riner (Franța/judo) 12p

Taguri articol


12