DNA a extins urmărirea penală în cazul deputatului Theodor Nicolescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

DNA a extins urmărirea penală în cazul deputatului Theodor Nicolescu

Politică 18 Martie 2015 / 22:04 225 accesări

Procurorii DNA au extins urmărirea penală pe numele deputatului PNL Theodor Nicolescu pentru infracţiunea de luare de mită, după ce au ajuns la concluzia că acesta, în calitate de vicepreşedinte al ANRP, a luat peste 6,2 milioane de lei pentru a soluţiona favorabil anumite dosare. Procurorii DNA au dispus, astăzi, extinderea urmăririi penale faţă de Nicolescu pentru infracţiunea de luare de mită, pe lângă cele trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, pentru care el era deja urmărit penal. Potrivit DNA, în 2007, Theodor Nicolescu, care la momentul respectiv deţinea funcţia de vicepreşedinte al ANRP şi calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a cerut de la trei persoane un procent de cinci la sută din totalul acţiunilor pe care aceştia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la ANRP. În schimbul banilor, Theodor Nicolescu, prin prisma funcţiei pe care o avea, urma să asigure soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarelor de despăgubire, conform DNA.

Taguri articol


12