PRIETENIA CU PREMIERUL SE PLĂTEȘTE Suntem în an electoral. Asta înseamnă că se ascut săbii, se flutură în aer dosare penale, se lansează ipoteze care mai de care fanteziste, astfel că omul de rând nu mai știe ce să creadă și în ce să creadă. Liderii PSD sunt vânați mai ceva ca teroristul ”Carlos Șacalul”. Orice ar spune cei de la DNA, faptul că ani la rând anumite anchete au zăcut în colbul birourilor ticsite de hârțoage și acum au fost scoase la iveală ridică mari semne de întrebare. De ce mereu în an electoral? Culmea este că se vede clar că a devenit o practică scoaterea din sertar a unui dosar al câte unui lider PSD, exact când se dorește diminuarea unui scandal care îi are în vizor pe apropiați ai președintelui. Partea interesantă este faptul că cei de la DNA par a face eforturi disperate pentru a-i ”înhăța” pe liderii PSD din teritoriu (dacă se poate să fie președinți de consilii județene, și mai bine), care sunt văzuți bine, sau pe social democrații care îi sunt apropiați premierului Ponta. Ieri a venit rândul lui Dan Șova, care a avut ghinionul să fie prieten al lui Ponta de pe vremea studenției, dar și foști parteneri în casa de avocatură ”Șova și Asociații”. Șova a fost chemat de procurori la sediul DNA pentru a fi informat că a fost declanșată urmărirea penală în ceea ce îl privește, devenind suspect într-un dosar ce datează, ATENȚIE, din 2008. Cam lung somnul celor de la DNA!!!
UN CONTRACT PĂGUBOS? Practic, procurorii anticorupție îl acuză pe fostul ministru al Transporturilor că, în urma contractelor de asistență juridică încheiate cu Complexele energetice Rovinari și Turceni, ”și-a atras” un folos necuvenit în valoare totală de 3.455.754 de lei, în timp ce, ca urmare a contractelor încheiate cu ”Șova și Asociații”, cele două mari societăți ar fi suferit un prejudiciu total de 71 milioane de lei. Dat fiind că Ponta a fost partener în casa de avocatură amintită, Șova a precizat că procurorii nu au adus în discuție numele premierului și nu se pune în problema ca acesta să fi luat vreun ban de la cele două complexe energetice. Amintim că, Dan Șova a demisionat, în luna iunie, din funcția de ministru al Transporturilor, spunând că intenționează să se ocupe de campania prezidențială a lui Ponta, unde a fost numit purtător de cuvânt. În realitate, se pare că îi ajunsese la ureche informația că ar urma să fie chemat la DNA, așa încât Șova a decis să plece din minister, pentru a nu produce prejudicii de imagine Guvernului, înscriindu-se în rândul miniștrilor cercetați de DNA.
DNA - PENTRU UNII MUMĂ, PENTRU ALȚII... După ce a aflat de chemarea la DNA a lui Șova, primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat că îi dorește acestuia ”să aibă parte de un expert neutru și dacă, ajunge în instanță, de un complet care să fie tras la sorți”. Adică exact acele lucruri de care Mazăre nu a beneficiat până acum și pe care le-a clamat de atâtea sute de ori. Poate nu ar fi rău să vă amintim că și alți politicieni, avocați de meserie, au avut contracte cu instituții ale statului. Să ne amintim că Elena Udrea este unul dintre cei care a avut contracte cu RA-APPS înainte de a ajunge ministru al Turismului și șef de partid. Evident că DNA nu a cercetat până acum dacă, în baza contractelor de asistență juridică încheiate de Udrea cu Regia, statul a fost prejudiciat. De ce? Pentru că Udrea nu e de la PSD! Simplu. Surse juridice spun că președintele PMP nici măcar nu a binevoit să treacă prin instanță la procesele RA-APPS.