DNA ameninţă Parlamentul în scandalul Carpatica

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

DNA ameninţă Parlamentul în scandalul Carpatica

Economie 11 Februarie 2014 / 00:00 703 accesări

Scandalul Carpatica se adânceşte. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zonea, a declarat, ieri, că a fost mandatat de Biroul Permanent să discute cu procurorul general şi ministrul Justiţiei în legătură cu solicitarea DNA privind Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), deoarece modul de comunicare nu este corespunzător. „Am primit mandate din partea Biroului Permanent şi comitetului liderilor să am o discuţie cu ministrul Justiţiei şi cu procurorul general. Este pentru prima dată după foarte mulţi ani când procurorul general nu corespondează cu Camera Deputaţilor, ci printr-un procuror subordonat, şi se cere imperativ un document şi se atenţionează că, dacă nu-l trimitem până mâine la ora 12.00, vin ei să-l ia. Acest mod de comunicare nu este corespunzător cu democraţia şi statul de drept“, a afirmat Zgonea, după şedinţa Biroului Permanent. El a mai spus că membrii Comisiei juridice vor da un punct de vedere pe această temă. Reamintim că DNA a trimis o adresă către Camera Deputaţilor prin care se arată că, „în conformitate cu dispoziţiile art. 169 şi art. 170 din CPP, s-a dispus prezentarea şi predarea de către instituţia Camera Deputaţilor a următoarelor înscrisuri“, menţionându-se proiectul de ordonanţă privind ASF, împreună cu toate înscrisurile, inclusiv amendamentele depuse, rapoartele întocmite de comisii, avizele date de comisii, înregistrările audio şi procesele-verbale ale şedinţelor comisiilor, precum şi identitatea persoanelor care au participat la şedinţele respective. „Prezentarea şi predarea se vor face în data de 11 februarie, ora 12.00, la sediul DNA din Bucureşti, strada Ştirbei Vodă, nr. 79-81, sectorul 1, parter, camera 34A“, se mai menţionează în adresa DNA, semnată de procurorul-şef de secţie Gheorghe Popovici şi procurorii Marian Gherman şi Ioan Amariei.

Reamintim că procurorii DNA au cerut Parlamentului şi Guvernului să le pună la dispoziţie până astăzi, în dosarul Carpatica, mai multe documente legate de OUG despre care există suspiciunea că ar fi fost emisă pentru a proteja interesele firmei de asigurări Carpatica, potrivit unor surse judiciare.

Omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, şi fostul director general al Carpatica Asig, Marian Mîrzac, au fost arestaţi preventiv în 29 ianuarie, de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor DNA care instrumentează dosarul Carpatica. În cazul lui Radu Mustăţea, instanţa a dispus măsura interdicţiei de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

NET

SCURT ISTORIC În 16 octombrie 2013, Guvernul a aprobat, prin Ordonanţă de Urgenţă, reducerea componenţei Consiliului ASF de la 11 la 9 membri, deşi prevederea fusese inclusă şi într-un proiect de lege aprobat de Camera Deputaţilor şi trimis la Senat. Concomitent, Ministerul Finanţelor Publice a publicat, la secţiunea „transparenţă decizională“ a paginii web a instituţiei, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă. Documentul stabilea, printre altele, că membrii Consiliului ASF trebuie să îndeplinească şi condiţia de a avea o experienţă profesională în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă.

Potrivit DNA, Ilie Carabulea este cercetat penal pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cumpărare de influenţă în formă continuată, dare de mită în formă continuată, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.

Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig, în prezent membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, două infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice. Radu Mustăţea, membru în CA al Carpatica Asig şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, este urmărit penal pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la cumpărare de influenţă, toate trei în formă continuată, complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi uz de fals. În acelaşi dosar este urmărit penal şi Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, funcţionar la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un interes patrimonial sau nepatrimonial. Şi soţia ministrului Finanţelor, Laura Elena Chiţoiu, director al Direcţiei Avizări din cadrul ASF la data faptelor, este urmărită penal, fiind acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.



12