“DNA are foarte multe comenzi”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Voicu:

“DNA are foarte multe comenzi”

Politică 11 Martie 2010 / 00:00 503 accesări

Senatorul PSD Cătălin Voicu a declarat, ieri, că le va cere colegilor săi din Comisia juridică a Senatului să verifice dosarul în care este acuzat şi să constate legalitatea probelor, maniera în care au fost confecţionate, selectate şi în ce condiţii s-au luat. El a arătat că nu se simte cu nimic vinovat, iar DNA are, în ultima perioadă, foarte multe “comenzi”. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis, ieri, preşedintelui Senatului, cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Voicu. De asemenea, două cutii de documente au fost aduse de la Ministerul Justiţiei la Senat, împreună cu cererea de încuviinţare a arestării. La rîndul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus că, în opinia sa, cu cât cazul senatorului Voicu ajunge mai repede în faţa unui judecător, cu atât este mai bine. Ponta a arătat că înţelege bătălia de imagine şi de interese legată de acest caz, dar a subliniat că aceia care vor încerca să atragă PSD într-o capcană în cazul Voicu, afirmând că PSD se opune actului de Justiţie, nu vor reuşi.



12