Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, şi senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul "Gala Bute", în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie. Direcţia Naţională Anticorupţie arată, în cererea de avizare a urmăririi penale a deputatului Elenei Udrea, că aceasta este suspectată de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a transmis, astăzi, procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Elena Gabriela Udrea, care în perioada în care se presupune că a săvârşit faptele a îndeplinit funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a precizat DNA, într-un comunicat de presă. "Faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 - 2012", potrivit DNA. De asemenea, şeful DNA a a transmis procurorului general al României referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Ion Ariton, care în perioada în care ar fi săvârşit faptele era ministru al Economiei. Ariton este suspectat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. "În calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentanţii a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Nuclearelectrica SA, SNTGN Transgaz SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA, SNGN Romgaz SA, Oil Terminal SA, IAR Ghimbav SA şi Societatea Naţională a Apelor Minerale SA) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaţionale de box profesionist organizată la Bucureşti la data de 09.07.2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute", a precizat DNA. Cererile de avizare a urmăririi penale a foştii miniştri Elena Udrea (PMP) şi Ion Ariton (PDL) au fost formulate în cadrul dosarului "Gala Bute", în care luni anchetatorii fac 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj, la sediile mai multor firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie, în dosarul "Gala Bute".