Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaţilor încuviințarea arestării preventive a deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul privind suspiciuni de corupţie legate de atribuirea unor mari suprafeţe de teren forestier. Potrivit DNA, Viorel Hrebenciuc este suspectat de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență şi instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, iar Ioan Adam de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, constituire a unui grup infracțional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă. Cei doi sunt urmăriţi penal, iar acţiunea penală în cazul lor a fost pusă în mişcare.