Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) face verificări în legătură cu faptul că Elena Udrea nu avea cătuşe când a ajuns la arest, prin cercetarea administrativă urmând să se stabilească dacă poliţiştii au respectat procedura atunci când i-au scos cătuşele, înainte de a o preda la unitatea de detenţie. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au autosesizat după ce în presă au apărut imagini cu Elena Udrea fără cătuşe la mâini atunci când ieşea din maşina cu care a fost dusă de la DNA la Arestul Poliţiei Capitalei. Elena Udrea a fost scoasă din sediul DNA, marţi seară, cu cătuşe la mâini şi flancată de opt jandarmi, după ce a fost reţinută, şi era încătuşată în momentul în care maşina anchetatorilor a plecat de la sediul DNA. În imaginile apărute în presă, în curtea Arestului central al Poliţiei Capitalei, Elena Udrea a coborât fără cătuşe şi a închis singură portiera maşinii, înaintea ei ieşind din autoturism unul dintre anchetatorii care o însoţeau. Potrivit procedurii privind imobilizarea persoanelor, "încătuşarea este o măsură poliţienească de prevedere şi siguranţă care constă în aplicarea cătuşelor pe încheietura mâinilor unei persoane, în scopul limitării mobilităţii fizice a acesteia". Încătuşarea se efectuează obligatoriu asupra celor urmăriţi, reţinuţi, condamnaţi şi arestaţi preventiv, pe timpul transferării sau al escortării, precum şi în alte situaţii, cum ar fi cele în care persoanele se manifestă agresiv şi sunt violente sau dacă, din cauza stării psihice în care se află, prezintă pericol pentru viaţa şi integritatea lor corporală, a poliţist sau a altor persoane. "Cătuşele se aplică în aşa fel încât să nu ducă la rănirea sau vătămarea integrităţii corporale a celui imobilizat. Cătuşele se scot numai dacă a intervenit îmbolnăvirea gravă a persoanei, pentru ca aceasta să meargă la toaletă, pe timpul servirii mesei, precum şi la depunerea acesteia în locurile de deţinere, sub supravegherea atentă în acest timp", potrivit procedurii privind imobilizarea persoanelor. Procurorii anticorupţie au emis aseară, la ora 21.40, ordonanţă de reţinere pentru deputatul PMP Elena Udrea, după ce a stat aproape zece ore la DNA, unde şi-a studiat dosarul şi a fost audiată. În timp ce se îndrepta de la ieşirea din DNA spre maşina Poliţiei, Udrea a spus: "Poţi pune cătuşe Elenei Udrea. Nu poţi pune cătuşe adevărului". Elena Udrea va fi dusă astăzi din arest la instanţa supremă, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, în dosarul Microsoft.