Valenţele artistice ale operei pe care o face Daniel Morar sunt în pericol: preşedintele nu este foarte încântat de rezultatul montărilor sale. Prea multă gălăgie la început şi prea multă linişte la final. Şi i s-au dat şi preţioase indicaţii în acest sens. Este trist şi regretabil. Mai ales acum, când reiese limpede că alţii se inspiră masiv din creaţia sa şi obţin succese mondiale. Să luăm de-o pildă DNA-ul din New York. D.A.-ul de acolo a făcut, cu puţin timp în urmă, arestarea secolului: zbirii poliţiei din Manhattan au dat buzna în avionul companinei Air France şi l-au luat pe sus, încătuşat, pe ditamai şeful finanţelor mondiale - Dominique Strauss-Kahn. Nici tu pardon \"monsieur\", nici tu imunitate diplomatică: pur şi simplu săltat şi băgat la Rahova New York-ului. Motivul e cunoscut: tipul tocmai comisese o crimă sexuală, violând cu cruzime tipic franţuzească o biată menajeră de la hotelul în care îşi făcea mendrele de obicei. Nefericita mai era şi de culoare, pe deasupra, ceea ce reflectă lipsa de respect a individului faţă de minorităţi. Gradul mare şi importanţa personajului n-au contat pentru bravii poliţişti new-york-ezi. L-au tratat ca pe un traficant orecare de heroină din Bronx. I-au citit drepturile - e drept - dar cu asta a luat sfârşit prezumţia de nevinovăţie. Mulţi s-au întrebat dacă nu cumva - aşa cum se întâmplă pe la Bucureşti - măsura a avut binecuvântarea Băsesc-ului de culoare de la Casa Albă. Oficial nu, cum nici Băsescu nu dă undă-verde arestării unui Popoviciu, de exemplu. A urmat ancheta. Aici survin deosebirile dintre DNA şi DA (District Attorney - procurorul de caz). În loc să-l înfunde pe odiosul magnat financiar, procurorii au înregistrat grămada de neconcordanţe din declaraţiile şi viaţa victimei. Încet-încet au ieşit la iveală amănunte din care rezulta că aceasta nu era chiar atât de nevinovată cât se credea la început. De pildă: înainte de a reclama odiosul act, a făcut un duş şi a mai făcut curat într-o altă cameră. Abia apoi i-a venit ideea să reclame. Procurorii americani s-au trezit în faţa unui dosar subţirel pe care riscau ca judecătorul să li-l trântească în cap. În spatele declaraţiilor se iţea, tot mai limpede, realitatea unui act (sexual) consimţit şi al unei neînţelegeri privitoare la costul prestaţiei. Ca la Bucureşti, povestea s-a sfârşit în celebra coadă de peşte: procuratura şi-a retras acţiunea, dar DSK a rămas cu toată paguba: a pierdut postul de şef al FMI, a ratat cursa pentru prezidenţialele din Franţa, a cheltuit o gramadă de bani rămânând cu eticheta de violator lipită de frunte. Evident că D.A. - la fel ca şi DNA - nu compensează în vreun fel aceste pagube colaterale. Show-ul e show!