Doamne ferește să mori peste hotare!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Familia plătește mii de euro să îți aducă trupul în țară!

Doamne ferește să mori peste hotare!

Social 12 Ianuarie 2016 / 16:56 627 accesări

Din păcate, mulți români mor departe de cei dragi, peste hotare. Fie că au plecat departe de casă să muncească, fie că se află într-o călătorie în străinătate, adesea se întâmplă să își piardă viața. Familia celui care a decedat trebuie să se ocupe de aducerea în ţară a trupului neînsuflețit. Deşi există firme de pompe funebre specializate pe transporturi internaționale, costurile sunt de mii de euro. Un caz recent este acela al unei constănțence plecată la muncă în Germania, care a decedat în Austria în timp ce se afla în drum spre România. De 3.000 de euro aveau nevoie membrii familiei pentru a aduce în țară trupul femeii, o sumă mult prea mare pentru posibilitățile lor financiare.

STATUL ROMÂN VĂ OFERĂ CEL MULT ASISTENȚĂ CONSULARĂ În astfel de situații, statul român nu suportă nimic din costul procedurilor de aducere în ţară a corpului celui decedat. De aceea ar fi bine ca niciodată să nu plecați în afara țării fără o asigurare de călătorie. Iată răspunsul pe care familia l-a primit de la Consulatul României în Austria. ”Am primit mesajul dumneavoastră ce face referire la repatrierea soacrei în România şi la faptul că nu dispuneţi de suma necesară repatrierii şi vă comunicăm următoarele: Repatrierea unui cetăţean român care a decedat în străinătate se face de către o firmă/societate de asistenţă şi servicii funerare agreată şi mandatată de către familie în acest scop cu suportarea costurilor de către familie. În cazul în care familia nu dispune de resursele financiare necesare există posibilitatea înhumării pe plan local a trupului neînsufleţit”. Cu alte cuvinte, în cazul decesului unui cetăţean român pe teritoriul altei ţări, familia trebuie să contacteze o firmă de servicii funerare şi să achite costurile, existând totodată posibilitatea, în cazul în care familia nu dispune de suma de bani necesară transportului, ca autorităţile să înmormânteze sau să incinereze defunctul în țara respectivă. Firma de servicii funerare se ocupă de procurarea documentelor necesare repatrierii corpului neînsufleţit al cetăţeanului român, iar autoritățile române pot oferi familiei asistență consulară - informaţii referitoare la procedura de repatriere şi formalităţile ce trebuie îndeplinite în astfel de situaţii. Personalul consular poate facilita contactul familiei cu casele funerare care asigură transportul în România.

Dacă un membru al familiei sau o rudă a dumneavoastră, cetăţean român, a decedat în străinătate, este bine să ştiţi următoarele: decesul trebuie înregistrat la autorităţile locale din ţara respectivă, decesul poate fi înregistrat şi la ambasada sau consulatul României din ţara în care vă aflaţi (nu este obligatoriu). Dacă ambasada sau consulatul României sunt notificate despre deces de autorităţile locale, acestea informează imediat Ministerul Administraţiei şi Internelor din România, care va anunţa familia asupra decesului cetăţeanului român. Înregistrarea decesului la ambasada sau consulatul României permite eliberarea unui certificat de deces românesc. Eliberarea certificatului de deces românesc se poate face numai pe baza certificatului de deces eliberat iniţial de autorităţile locale din ţara respectivă şi pe baza altor documente prevăzute de legislaţia română. Dacă înregistrarea decesului nu s-a făcut la ambasadă sau consulat, atunci certificatul de deces românesc va fi eliberat în ţară, de autorităţile române, pe baza certificatului de deces străin şi a altor documente prevăzute de legislaţia română. Dacă decesul a fost cauzat de o acţiune violentă, atunci solicitaţi intervenţia autorităţilor locale de poliţie pentru investigarea cazului, iar efectuarea investigaţiilor poate întârzia procedura de transport a corpului neînsufleţit în România.

Citește și:

A murit printre străini, iar familia nu poate să o îngroape

Mobilizare incredibilă pentru constănțeanca a cărei mamă s-a stins în Austria

Taguri articol


12