Doar 15% dintre constănţeni sunt rău-platnici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Serviciul Public de Impozite şi Taxe

Doar 15% dintre constănţeni sunt rău-platnici

Administrație 03 Decembrie 2011 / 00:00 447 accesări

41.371 DE SOMAŢII DE PLATĂ Chiar dacă bugetele constănţenilor au fost diminuate, pentru mulţi dintre ei dramatic, contribuabilii la bugetul local s-au arătat mai sârguincioşi decât anul trecut, conform afirmaţiilor conducerii Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa. Cu alte cuvinte, anul acesta, constănţenii şi-au stors bine buzunarele şi şi-au achitat obligaţiile către bugetul local. Evident că nu toţi au făcut acest lucru, motiv pentru care SPIT a început deja expedierea somaţiilor de plată pentru debitorii către bugetul local. „În vederea recuperării sumelor datorate bugetului local aferent semestrului al II-lea 2011, SPIT a demarat procedura de urmărire şi executare silită prin expedierea a 41.371 de somaţii de plată, din care 37.162 pentru persoanele fizice şi 4.209 pentru persoanele juridice“, se arată într-un comunicat de presă emis de SPIT. Directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun, spune că din totalul somaţiilor emise, 31.498, reprezentând 76% din total, cuprind debite cumulate din impozite, taxe şi/sau amenzi, iar diferenţa de 9.873, reprezentând 24% din total, doar debite datorate din amenzi. Marii datornici din categoria persoanelor fizice sunt cei care nu au bunuri supuse impozitării şi care au debite cumulate din amenzi. Ea a explicat că o singură persoană avea, la 18.11.2011, un debit de 264.158 lei, reprezentând doar amenzi neachitate.

MAI MULŢI CONSTĂNŢENI CONŞTIINCIOŞI Uzun a mai spus că din 269.616 contribuabili înregistraţi în evidenţele fiscale ale SPIT, la 18.11.2011, din care 245.400 persoane fizice şi 24.216 persoane juridice, proporţia rău platnicilor este 15%, din care 14% persoane fizice şi 1% persoane juridice. Conform calendarului, termenul scadent pentru plata obligaţiilor datorate bugetului local aferente semestrului al II-lea 2011 a expirat la 30 septembrie. „Emiterea şi expedierea somaţiei de plată este prima măsură de urmărire şi executare silită. Dacă în termen de 15 zile de la primirea acesteia contribuabilul nu achită debitul datorat, procedura este continuată prin înfiinţarea popririlor pe venituri asupra disponibilităţilor băneşti sau prin sechestrarea bunurilor aparţinând debitorului“, a mai spus Uzun. Pe de altă parte, pentru că au trecut mai bine de două luni de la scadenţa celui de-al doilea termen, SPIT informează contribuabilii care au achitat debitele din dosarele de urmărire şi executare silită înainte de comunicarea somaţiilor de plată că, după primirea acestora, nu mai este necesar să se prezinte la ghişeele instituţiei. Recomandarea se adresează persoanelor care au efectuat plăţi după data de 23 octombrie şi care se află în posesia unei chitanţe pentru suma înscrisă în somaţia primită.



12