Aproape 50.000 de minore au devenit mame în perioada ianuarie 2009 - iunie 2012 şi, chiar dacă unele aveau doar 10 ani când au rămas însărcinate, niciun sfert dintre cazuri nu sunt semnalate direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC). Din datele centralizate de Ministerul Sănătăţii, 47.295 de minore au rămas însărcinate şi au născut în perioada 2009 - 2011. Cel mai mare număr de mame minore a fost înregistrat în 2009, când au născut 17.219 fete, 12 dintre ele având 12 ani, 124 - 13 ani, iar 622 - 14 ani. În 2010, numărul minorelor care au devenit mame a scăzut uşor, ajungând la 15.586. În acelaşi an, au născut trei minore de 11 ani, 20 de 12 ani, 124 de 13 ani, 586 de 14 ani, 1.570 de 15 ani, 3.073 de 16 ani, 4.514 de 17 ani, iar 5.678 erau minore în momentul în care au rămas însărcinate şi au ajuns majore până la naştere. În 2011 a fost raportat un număr de 9.424 de copii care aveau mame cu vârsta sub 18 ani şi 5.066 cu mame de 18 ani. Un raport al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, instituţie aflată în subordinea Ministerului Muncii, arată că, la nivelul DGASPC, la nivel naţional, în 2009, 2010 şi 2011 au fost înregistrate doar 4.213 de astfel de cazuri. „Din aceste date statistice observăm ca direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului au fost sesizate de către unităţile sanitare doar în jur de 24% din cazuri”, se arată în raportul realizat în urma verificării modului de implicare şi colaborare a instituţiilor abilitate în soluţionarea cazurilor de abuz sexual asupra copiilor şi în calitatea serviciilor oferite acestora. Inspectorii sociali au constatat că serviciile de care au beneficiat mamele/gravidele minore au fost: consiliere (141 cazuri), centre maternale (168), centre de primire în regim de urgenţă (87) şi alte servicii (monitorizare gravide cu potenţial de abandon, acompaniere specializată pentru mama şi copilul supuşi violenţei domestice - 3.817). Din raportul citat rezultă şi că gravidele/mamele minore provin în special din zone rurale, au un nivel scăzut de educaţie, inclusiv în ceea ce priveşte educaţia sexuală şi contraceptivă, iar peste 60% dintre copiii născuţi de acestea au fost recunoscuţi de către taţi. De asemenea, în peste 70% dintre aceste cazuri s-a reuşit integrarea copiilor, împreună cu mamele lor, în familie şi în comunitatea de provenienţă. „În ceea ce priveşte datele existente în dosarele din cadrul DGASPC a reieşit faptul că doar 22 de cazuri au fost raportate ca abuz sexual, restul de 4.191 fiind raportate ca relaţii liber consimţite”, se mai arată în raport. Nivelul de educaţie/şcolarizare al mamelor minore este un alt indicator care a fost investigat de către inspectorii sociali şi, din cele 4.213 de mame minore înregistrate la DGASPC, 931 erau neşcolarizate, 942 absolviseră doar învăţământul primar, 1.862 erau în învăţământul general, iar 478 - în cel liceal.