Doar 25% din dozele de vaccin anti-A/H1N1, utilizate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
România. Comunicare deficitară

Doar 25% din dozele de vaccin anti-A/H1N1, utilizate

Sănătate 19 Ianuarie 2010 / 00:00 718 accesări

Ministerul Sănătăţii (MS) a repartizat în teritoriu peste 2,2 milioane de doze de vaccin contra gripei noi şi, deşi până în 13 ianuarie au fost utilizate doar un sfert dintre acestea, direcţiile de sănătate publică au cerut o suplimentare de peste 400.000 de fiole. Astfel, MS a repartizat 2.248.050 doze de vaccin împotriva virusului A/H1N1, din care au fost ulilizate 541.616 până la 13 ianuarie, rămânând neutilizate 1.706.434 doze de vaccin, informează MS. În ciuda acestei situaţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a Capitalei au cerut, suplimentar, alte peste 400.000 de fiole. În acest context, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a atras atenţia direcţiilor de sănătate publică asupra modului în care au organizat şi desfăşoară campania de vaccinare împotriva virusului gripal pandemic. Ministrul Sănătăţii a cerut ca, mai întâi, dozele rămase neutilizate într-un judeţ să fie repartizate acolo unde acestea sunt insuficiente, menţionând că vor fi aprobate şi suplimentări dacă este necesar. De asemenea, Cseke a declarat că medicii de familie trebuie să aibă prioritate în ceea ce priveşte aprovizionarea cu doze de vaccin. Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie au cerut, vineri, într-un comunicat de presă, ca autorităţile să îmbunătăţească modalităţile de aprovizionare urgentă cu vaccin antigripal pandemic a cabinetelor, întrucât dozele trimise s-au epuizat rapid, iar cererile sunt încă numeroase.

VACCINARE. Peste 350 de deţinuţi şi aproape 900 de angajaţi din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) au fost vaccinaţi împotriva gripei A/H1N1, potrivit reprezentanţilor ANP. Administraţia Naţională a Penitenciarelor a primit 1.800 de doze de vaccin împotriva gripei A/H1N1, până în prezent fiind imunizate 1.256 de persoane, din care 891 angajaţi şi 365 persoane private de libertate. În ultima săptămână au fost administrate în reţeaua ANP 372 de doze de vaccin împotriva virusului gripal A/H1N1, din care 232 angajaţilor şi 179 persoanelor private de libertate.

CONTINUĂ. Vaccinarea pentru gripa pandemică cu virusul A/H1N1 continuă la cabinetele medicilor de familie, dar şi în cadrul centrelor de vaccinare care au fost amenajate în această perioadă de către direcţiile de sănătate publică judeţene. Chiar dacă unele centre au fost închise pentru că nu-şi mai justificau activitatea, altele rămân deschise pentru cei care vor să se imunizeze. Directorul interimar al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Constantin Dina, a declarat că în judeţul nostru se menţine totuşi activitatea de vaccinare în următoarele centre: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase; Spitalul Municipal Mangalia; Spitalul Municipal Medgidia; Spitalul Orăşenesc Hârşova; Spitalul Orăşenesc Cernavodă; Centrul de Permanenţă Năvodari; Policlinica Nadmed Center Puls. „Vaccinarea se desfăşoară fără probleme, oamenii vin în continuare la aceste centre dar şi la medicii de familie. Nu avem semnale potrivit cărora dozele de vaccin s-au epuizat la Constanţa”, a mai spus reprezentantul Ministerului Sănătăţii în teritoriu.



12