În perioada 12-30 septembrie 2011, Biroul de Programe de Sănătate şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa va desfăşura, în judeţul Constanţa, Campania de informare a populaţiei privind sănătatea orală. Parteneri în cadrul campaniei sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean, prin unităţile de învăţământ, cabinetele medicale individuale (medicină de familie şi stomatologie), dar şi cabinetele şcolare. „Mesajul campaniei este „Obiceiuri sănătoase pentru dinţi sănătoşi”, spune şeful Biroului, dr. Loti Popescu. Medicii spun că, în cele mai multe situaţii, caria dentară rămâne cea mai frecventă boală cronică la nivel mondial, care afectează copiii, adulţii şi persoanele în vârstă şi are un impact semnificativ asupra bunăstării şi performanţelor de zi cu zi. Din păcate, de multe ori, prima vizită la medicul dentist este corelată deja cu necesitatea unui tratament stomatologic, situaţie care are prejudicii semnificative pentru dantură şi dezvoltarea maxilarului. Caria dentară şi afecţiunile orale pot fi în mare măsură prevenite prin măsuri simple şi eficiente. Igiena orală zilnică cu o pastă de dinţi adecvată trebuie să devină o practică comună pentru toţi oamenii. Scopul campaniei este de a promova practicile comportamentale preventive atât la nivel individual, cât şi la nivelul comunităţii, prin sensibilizarea populaţiei generale cu privire la importanţa sănătăţii orale şi a factorilor de risc care pot afecta sănătatea orală. Se urmăreşte, de asemenea, sensibilizarea părinţilor privind importanţa cariei dentare la copii şi ameliorarea sănătăţii orale prin adoptarea comportamentelor sănătoase în familie precum şi îmbunătăţirea utilizării măsurilor eficiente de prevenţie, atât la nivel individual, cât şi la nivelul comunităţii.
OBIECTIVE GENERALE Obiectivele generale ale acestei campanii sunt: creşterea numărului de persoane din grupul ţintă - informate - privind importanţa sănătăţii orale şi riscurile neglijării acesteia; creşterea numărului de persoane care adoptă comportamente sănătoase în vederea menţinerii sănătăţii orale; formarea unor deprinderi sănătoase şi încurajarea tratamentului precoce al potenţialelor probleme dentare, pentru a evita îngrijirile tardive, mai dificile şi mai costisitoare.
STATISTICI Datele furnizate de Eurobarometru despre sănătatea orală a populaţiei statelor membre ale UE, într-un studiu realizat de TNS Opinion & Social, la cererea Directoratului General pentru Sănătate şi Consumatori şi coordonat de Direcţia Generală Comunicare, publicat în februarie 2010, relevă următoarele: o mică parte dintre europeni (41%) declară că au încă toţi dinţii naturali, în România procentul fiind de 30%. Printre cei care nu au toţi dinţii naturali, aproape o treime (31%) poartă o proteză detaşabilă, cu mici diferenţe de la o ţară la alta. În România, 14% din respondenţi au declarat că poartă o proteză detaşabilă. Majoritatea europenilor spun că, în ultimele douăsprezece luni, nu au avut dificultăţi sau jenă cauzate de dinţii lor.