Doar 4% din locuinţele din România, închiriate oficial

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doar 4% din locuinţele din România, închiriate oficial

Economie 16 Octombrie 2009 / 00:00 490 accesări

Aproximativ 15-20% dintre unităţile locative la nivel naţional sînt închiriate, însă doar 4% sînt declarate ca fiind închiriate, lucru care cauzează o evaziune fiscală mare, a declarat, ieri, consultantul Institutului pentru Real Estate şi Construcţii din Viena, Ioan Bejan. „Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), la nivel naţional, 4% din unităţile locative sînt declarate ca fiind închiriate. În realitate, 15-20% din locuinţele din marile centre urbane sînt închiriate”, a spus Ioan Bejan. Acesta a precizat că această evaziune fiscală este cauzată de numărul mare de locuinţe aflate în proprietate privată. „Peste 97% din locuinţe sînt deţinute în proprietate privată, acest lucru afectînd mobilitatea forţei de muncă cu implicaţii asupra economiei”, a precizat Bejan. Acesta a subliniat faptul că statul, prin parteneriate public-private, trebuie să se implice în construirea de locuinţe sociale şi destinate închirierii. „La nivel european, parteneriatul public privat oferă 35% din fondul locativ existent, furnizînd locuinţe accesibile pentru populaţie. Uniunea Europeană recomandă ţărilor adoptarea şi extindere acestor metode. De asemenea, şi Banca Mondială recomandă să nu se neglijeze piaţa locuinţelor destinată închirierii (...) Atenţia şi educaţia consumatorului român a fost greşit îndreptată către deţinerea de locuinţe”, a menţionat Ioan Bejan. De asemenea, acesta a precizat că suprafaţa medie utilă a unei locuinţe în România este sub 20 de metri pătraţi pe cap de locuitor, fiind cea mai mică din rîndul ţărilor membre UE. La nivel european, această suprafaţă medie se ridică la 36 de metri pătraţi/cap de locuitor. Referindu-se la programul guvernamental „Prima Casă”, consultantul Ioan Bejan a declarat că acesta este un program pur electoral şi se adresează unei pături de populaţie foarte înguste. „Programul nu are ca ţintă stimularea construcţiilor şi a menţinut la un nivel rezonabil tranzacţiile imobiliare şi creditele ipotecare acordate de bănci”, a mai spus consultantul.



12