Dacă la oraşe o persoană fără un serviciu îşi mai poate găsi un loc de muncă chiar dacă nu în domeniul pentru care s-a pregătit, la sate situaţia este critică, dacă nu chiar disperată pentru cei care au rămas pe drumuri. Urmările măsurilor luate de portocaliii de la guvernare nu au întârziat să apară, dar primarii spun că cea mai grea perioadă va fi iarna, când cheltuielile vor depăşi cu mult bugetele locale ale administraţiilor locale. Din spusele primarului din Seimeni, Lucian Blaj, anul trecut, 70% dintre locuitorii comunei aveau un loc de muncă, dar în prezent procentul a ajuns la 40, iar urmările acestui fapt se văd, în primul rând, în încasarea taxelor şi impozitelor locale. “Ne aflăm într-o situaţie critică, oamenii nu mai au un loc de muncă şi nu au din ce să-şi plătească impozitele şi taxele locale. Până în prezent s-a încasat doar un procent de 30% din totalul taxelor pe care trebuie să le adunăm la bugetul local. Dacă la finalul anului trecut am avut încasări de aproape 100%, în acest an nu ştiu cum îşi vor plăti oamenii datoriile către buget”, a declarat primarul din Seimeni. Edilul mai spune că, deşi la sfârşitul lui 2010, cel mai probabil vor fi persoane care nu-şi vor putea plăti taxele locale, nu va trimite somaţii pentru că nu vrea să îngreuneze şi mai mult situaţia locuitorilor comunei iar, în opinia sa, sechestrul pe locuinţă nu este o soluţie.