Doar 4,29% din români au intrat în afaceri, în 2010

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doar 4,29% din români au intrat în afaceri, în 2010

Economie 03 Martie 2011 / 00:00 644 accesări

Doar 4,29% dintre români au fost implicaţi anul trecut în lansarea sau conducerea unui business, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Babeş - Bolyai din Cluj-Napoca. „La prima vedere, rezultatul este acceptabil, rata fiind mai ridicată decât în Germania şi Danemarca. Indicatorul este mai ridicat în Spania şi Portugalia. Totuşi, pesimismul întreprinzătorilor autohtoni este cel mai mare din regiune, 85% dintre persoanele intervievate susţinând că este mult mai greu să deschizi afaceri acum, comparativ cu anii precedenţi”, spune Lehel-Zoltan Gyorfy, lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş - Bolyai. În acelaşi timp, Gabriel Creţu, oficial al OTP Bank, consideră că în România nu există modele de afaceri de succes care au pornit de la stadiul de IMM şi s-au dezvoltat într-o companie de succes. „Fondatorul Microsoft, Bill Gates, a făcut afaceri plecând de jos, de la stadiul de IMM. La noi, cei care au ajuns sus au plecat din start cu câte o rafinărie. Avem şi câteva poveşti de succes care au plecat de la o investiţie mică, gestionată în mod raţional, cu utilizare de inovaţie. Totodată, în acelaşi tip de afacere există manageri care au dat faliment şi manageri extralichizi”, explică Gabriel Creţu.



Ştiri recomandate

12