Muncitorii din Marea Britanie susţin doar în proporţie de 45% rămânerea ţării în UE, conform unui sondaj dat publicităţii vineri. Din cei 1.004 angajaţi intervievaţi, 41% s-au declarat în favoarea ieşirii din UE, iar 14% nu au exprimat o opinie. Premierul britanic, David Cameron, a promis organizarea unui referendum până în 2017, cu privire la rămânerea în UE sau părăsirea acesteia, la presiunea unor parlamentari conservatori şi pe fondul creşterii susţinerii publice pentru Partidul Independenţei din Marea Britanie (UKIP). Sondajul, realizat de institutul Survation pentru organizaţia Unions21, a arătat, pe de altă parte, că 74% dintre muncitori sunt îngrijoraţi că o ieşire din UE ar putea aduce pierderea unor drepturi în ce priveşte programul de lucru, nediscriminarea sau concediul anual. Un sondaj Survation din luna ianuarie a arătat că 54% dintre respondenţi erau favorabili ieşirii Marii Britanii din UE, numai 36% fiind pregătiţi să voteze pentru rămânerea în Uniune. Promiţând să renegocieze termenii apartenenţei Marii Britanii la UE, David Cameron a declarat în Parlament, în luna ianuarie, că, în ce priveşte legislaţia de muncă, socială şi de mediu, Europa a mers mult prea departe.
CELE MAI SIMPATIZATE ŢĂRI Românii îi apreciază cel mai mult pe germani (77%), în timp ce la coada preferinţelor se regăseşte Ungaria, cu 31% din opţiunile pozitive exprimate, conform barometrului de opinie ”Adevărul despre România”. Astfel, în clasamentul ţărilor preferate de români conduc Germania (77%), Marea Britanie (75%) şi Franţa (72%). În schimb, ţările faţă de care românii au sentimente mai degrabă negative sunt Ungaria (53%), Rusia (48%) şi Bulgaria (46%). Potrivit realizatorilor cercetării, datele au fost culese înainte de episodul Schengen marcat de atitudinea critică a Germaniei. În privinţa SUA, sentimentele pozitive ale românilor se menţin la cote ridicate (71%), uşor sub atitudinea faţă de principalele ţări europene (Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania). Potrivit celor care au realizat cercetarea, faptul că sentimentele negative ale respondenţilor se îndreaptă cu predilecţie către statele vecine este explicabil prin aceea că românii tind în continuare să valorizeze ţările occidentale în detrimentul statelor din zona de sud-est a Europei. În plus, percepţia unor rivalităţi istorice sau de dată mai recentă contribuie la această opinie negativă. Şi China este văzută pozitiv de aproape 60% dintre români, mult mai bine decât Polonia, Bulgaria, Ungaria sau Rusia. Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului ”Adevărul”, în perioada 21-28 februarie. Volumul eşantionului a fost de 1.066 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%.