Doar 50 de elevi constănţeni la ultima probă a tezelor unice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doar 50 de elevi constănţeni la ultima probă a tezelor unice

Justiție 23 Februarie 2008 / 00:00 473 accesări

Elevii claselor a VIII-a care au lipsit motivat la prima sesiune a tezelor cu subiect unic au avut de rezolvat, vineri, varianta cu numărul 4 pentru proba la alegere - Istoria/Geografia României - din sesiunea specială, acesta fiind ultima zi de examinări. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), vineri, la ora 8.45, în prezenţa Comisiei Naţionale de organizare, a fost extrasă varianta pe care cei peste 6.400 de elevi de clasa a VIII-a - dintre care doar 50 de elevi constănţeni - au avut-o de rezolvat. În intervalul orar imediat următor, centrele de comunicare din ţară au preluat, decriptat şi multiplicat variantele de subiect, care au fost distribuite către unităţile de învăţămînt pînă la ora 11.30. Proba a început la ora 12.00, iar durata susţinerii a fost de două ore din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev. Amintim că subiectele au un grad de dificultate mediu şi sînt elaborate în cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţămîntul Preuniversitar, conform programei şcolare parcurse pînă la data desfăşurării tezei şi cu temele selectate din programa şcolară. Fiecare lucrare va fi evaluată de doi profesori, alţii decît cei din unităţile de învăţămînt de la care provin tezele. Baremul unic de evaluare şi notare a fost postat, după desfăşurarea probei, pe site-ul MECT. Activitatea de evaluare va dura maxim trei zile. Evaluarea se face pe baza unui punctaj pe scara 1 - 100, acordîndu-se 90 de puncte pentru răspunsurile corecte şi complete şi 10 puncte, din oficiu, cu respectarea strictă a baremului unic de evaluare şi notare. După perioada de analiză a tezelor - 5 zile din momentul afişării rezultatelor - se pot depune eventualele contestaţii la comisia din unitatea de învăţămînt. Termenul limită pentru depunerea contestaţiilor este data de 29 februarie. Profesorul care predă la clasă răspunde, în perioada de analiză a tezelor, de integritatea şi de neintervenţia pe textul lucrării scrise. Dacă şi după această sesiune specială vor exista elevi absenţi, aceştia mai au o şansă în sesiunea specială din lunile mai - iunie. În semestrul al II-lea, în sesiunea generală, tezele cu subiect unic se vor desfăşura după următorul program: 6 mai - Limba şi literatura maternă, 9 mai - Istorie/Geografie (numai pentru clasa a VIII-a), 13 mai - Limba şi literatura română şi 16 mai - Matematică. 29 mai este data depunerii contestaţiilor pentru această sesiune generală.

Taguri articol


12