Doar 60% din contribuabilii constănţeni şi-au depus declaraţia de venit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doar 60% din contribuabilii constănţeni şi-au depus declaraţia de venit

Eveniment 30 Mai 2009 / 00:00 488 accesări

Doar 59,31% dintre contribuabilii constănţeni care au avut obligaţia să depună la Administraţiile Financiare, pînă pe 15 mai, declaraţia privind veniturile realizate anul trecut, s-au conformat acestei obligaţii. Potrivit directorului coordonator şef al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa, Adriana Damian, dintre cei 47.742 de contribuabili care trebuiau să declare veniturile realizate în anul 2008, şi-au îndeplinit această obligaţie 26.537. În localitatea Murfatlar, toţi cei 226 contribuabili şi-au depus declaraţiile de venit în termen, înregistrîndu-se procentajul maxim - 100%. Acelaşi procentaj de 100% s-a obţinut şi în localitatea Băneasa. Pe locul trei se situează localitatea Eforie (96,37%), urmată de Ovidiu (94,03%). În restul localităţilor s-au înregistrat procentaje între 40% şi 50%, pe ultimul loc clasîndu-se oraşul Mangalia, cu (49,90%). La nivelul municipiului Constanţa, 17.370 de contribuabili s-au prezentat la ghişeele fiscului, reprezentînd 60% din totalul celor 29.010 constănţeni care aveau obligaţia declarării veniturilor. În plus, peste termenul legal de depunere a declaraţiilor, la ghişeele Administraţiei Finanţelor Publice Constanţa s-au prezentat 300 de contribuabili, care au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă.

Notificări pentru întîrziaţi

Persoanele care nu şi-au depus declaraţia pînă la această dată vor primi acasă o notificare din parte Fiscului, iar în cazul în care nici în urma acestor notificări nu vor trece pe la ghişeele Administraţiei Financiare pentru a-şi declara veniturile, vor fi amendate cu sume cuprinse între 10 şi 100 de lei. „Începînd cu data de 1 iunie, contribuabilii care nu au depus în termenul legal declaraţiile privind veniturile realizate aferente anului 2008 vor fi notificaţi. Notificarea se va transmite prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin care li se va notifica depăşirea termenului legal de depunere al declaraţiei de venit, precum şi consecinţele neîndeplinirii acestor obligaţii“, a declarat Adriana Damian. Persoanelor care nu au depus în termen declaraţiile li se vor stabili din oficiu baza impozabilă şi impozitul datorat bugetului de stat, în baza documentelor justificative existente în dosarul fiscal al contribuabilului. Obligaţia depunerii acestor documente fiscale revine doar persoanelor fizice care au obţinut, în afara salariului, venituri din alte surse. Este cazul profesiilor liberale, drepturilor de proprietate intelectuală sau transferului de titluri de valoare. De asemenea, contribuabilii care au obţinut venituri din activităţi agricole, din cedarea folosinţei bunurilor şi din activităţi comerciale au şi ei această obligaţie.



12