Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat că numai asociaţiile de proprietari care sînt branşate la sistemul centralizat de încălzire pot beneficia de finanţări prin programul \"Casa Verde\" pentru montarea de panouri solare pe bloc. \"Există o problemă, mulţi locatari au renunţat, practic, la sistemul centralizat. Eu cînd vorbesc de asociaţii de locatari şi de panouri solare pe bloc trebuie să mă întorc la sistemul centralizat şi doar cei care încă sînt centralizaţi pot beneficia de program. În loc să ard un foc ca să încălzesc apa dintr-un cazan, dintr-un boiler, soarele încălzeşte apa şi o trimite în acelaşi boiler. Distribuţia rămîne la fel. Dacă locatarii sînt tăiaţi de la distribuţie, se pot reracorda, dacă vor\", a declarat Nemirschi. El a adăugat că, deşi banii sînt administraţi de autorităţile locale, beneficiarul programului de completare a sistemului clasic de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, eoliană sau geotermală rămîne cetăţeanul. \"Beneficiar este tot cetăţeanul, ca să fim înţeleşi. Orice persoană fizică reprezentată de asociaţia de locatari poate beneficia de acest program. Ţinta noastră pentru acest program o reprezintă asociaţiile de locatari unde există problema facturii la întreţinere, care este subvenţionată de primărie. Efectul scontat al banului public este acolo unde este nevoie de el. Sper să avem bani de alocat şi pentru persoanele fizice. Într-o ordine a priorităţilor, asociaţiile de locatari sînt primele care vor beneficia de acest program\", a mai spus Nemirschi. Un avanataj al acestui program ar fi reducerea facturilor la apă caldă, mai ales în timpul verii. \"România are o perioadă bună de expunere la soare, adică în sud cel mai mult, cam de cinci luni pe an. În condiţiile astea, cel puţin factura la apă caldă pe vară se va reduce substanţial. Apa caldă o produc cu o sursă de căldură, că se cheamă gaz, păcură, lemne. Ea se depozitează într-un rezervor. Dacă este nor şi apa nu are decît 40 de grade, mai adaug puţin şi o aduc la 60 de grade\", a explicat Nemirschi. Ministrul a reamintit că nu doar asociaţiile de proprietari sînt eligibile, ci şi şcolile, grădiniţele şi alte unităţi deţinute de stat şi a precizat că primul proiect pentru \"Casa Verde\" a fost depus încă din prima zi a derulării programului. Nemirschi a afirmat că studiul de fezabilitate îl face primăria, iar gestionarul banului este primăria sau consiliul judeţean. Prin acest program, Ministerul Mediului subvenţionează montarea de panouri solare cu 80%. Restul de 20% poate proveni de la asociaţia de locatari sau de la primărie. \"Dacă are posibilitate primăria să subvenţioneze şi partea ce revine asociaţiilor de locatari, atunci poate face acest lucru. În bugetul fiecărei primării există o cantitate de bani pentru subvenţia facturilor la energie\", a explicat Nemirschi. Autorităţile locale care vor să primească finanţări de la stat pentru sisteme ce folosesc energie solară, geotermală şi eoliană pot depune din 15 iulie dosare în cadrul programului demarat de Ministerul Mediului. Prima sesiune, pentru care au fost alocate 150 milioane de lei, se va derula în perioada 15-31 iulie, iar a doua sesiune, de 160 milioane de lei, va avea loc între 1 şi 15 septembrie.