Pentru că fondurile s-au epuizat, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) ar putea să nu mai primească în următoarele săptămîni cereri de finanţare pentru proiecte SAPARD, selecţia beneficiarilor urmînd să se facă pe baza punctajului obţinut. În aceste condiţii, există riscul ca un proiect realizat conform procedurilor SAPARD care îndeplineşte toate criteriile de eligibilitate specifice să nu poată să obţină finanţare, pentru că a obţinut un punctaj mai mic faţă de alte proiecte depuse pentru acelaşi gen de investiţii. Pentru investiţiile în diversificarea activităţilor economice în mediul rural, de exemplu, vor fi preferate proiectele care promovează alte activităţi decît cea de bază, investiţii noi, precum şi cele realizate de femei sau tineri sub 40 ani.
Alte criterii de selecţie mai sînt obţinerea de către beneficiarul sau responsabilul lucrării respective a unui certificat de calificare pentru activitatea propusă sau ca investiţiile să fie amplasate în zone mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic. Pînă în prezent, au fost depuse 4.328 de cereri de finanţare conforme, în valoare de 1,41 miliarde de euro, în condiţiile în care alocările financiare primite de România de la UE pentru perioada 2000-2005 se ridică la 1,27 miliarde euro. Numărul proiectelor depuse în ultimele luni a crescut foarte mult, în aprilie fiind primite 244 de cereri în valoare de 79,4 milioane euro, în mai 644 de proiecte de 334 milioane euro, iar în prima jumătate a lui iunie, 212 proiecte în valoare de 70 milioane euro.