În noul an, după ce se va termina cu febra sărbătorilor de iarnă, Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa ne va anunţa că odată cu noul an va trebui să ne achităm de obligaţiile către bugetul local. Pentru ca fiecare contribuabil să ştie cât are de plătit, conducerea SPITVBL va trimite pe adresa fiecăruia înştiinţări de plată, unde vor fi înscrise exact sumele datorate. Documentele vor fi tipărite la început de an şi expediate de SPITVBL la domiciliu/sediu/punctul de lucru declarat începând din 5 ianuarie. Dacă anii trecuţi o persoană ar fi putut primi acasă până la două înştiinţări, anul acesta fiecare va primi doar una. Dacă anul trecut erau tipărite înştiinţări pe hârtie de culoare albă, galbenă, roz sau bleu, pentru 2011, SPITVBL a simplificat lucrurile şi va emite doar două tipuri de înştiiţări - albe sau roz, fiecare contribuabil primind doar câte una. Prin urmare, contribuabilii care vor primi înştiinţări tipărite pe hârtie de culoare albă vor şti că au de plătit doar debitele curente, adică obligaţiile de plată cumulate pentru toate bunurile aflate în evidenţa instituţiei aferente anului 2011. Aceste sume se pot achita la ghişeele agenţiilor fiscale - pentru persoanele fizice, la Serviciul Persoane Juridice - pentru persoanele juridice şi/sau la oficiile poştale din Constanţa. Cei cărora le vor fi trimise prin poştă înştiinţări tipărite pe hârtie de culoare roz trebuie să ştie că acolo vor găsi înscrise debitele curente şi cele care fac obiectul unor dosare de urmărire şi executare silită. Mai exact, cei care nu şi-au plătit obligaţiile către bugetul local în 2010 sau în anii anteriori sau cei care au de plătit amenzi, dar pe care nu le-au achitat, vor primi înştiinţări tipărite pe hârtie roz. Conducerea SPITVBL anunţă că aceste debite nu se pot achita la oficiile poştale înainte de stingerea debitului din dosarul de urmărire şi executare silită. Pentru vizualizarea dosarului de urmărire, contribuabilii se vor adresa Serviciului de Urmărire şi Executare Silită, din str. Badea Cârţan, nr. 3, plata sumelor putându-se efectua atât la serviciul amintit, cât şi la toate ghişeele agenţiilor fiscale aparţinând SPITVBL Constanţa. „Au fost „desfiinţate“ înştiinţările tipărite pe hârtie de culoare galbenă sau bleu pentru că nu mai există debite cu rămăşiţe. Aceste debite au făcut anul acesta obiectul unor dosare de urmărire şi executare silită, motiv pentru care înştiinţările galbene nu mai aveau obiect“, a declarat directorul executiv al SPITVBL, Virginia Uzun, care a adăugat că sumele înscrise în înştiinţările de plată sunt conforme cu declaraţiile pe proprie răspundere ale proprietarilor, înregistrate în evidenţele fiscale ale SPITVBL Constanţa.