Doar împreună putem oferi zâmbete!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doar împreună putem oferi zâmbete!

Social 29 Noiembrie 2017 / 16:48 2251 accesări

Pentru că şi în acest an doreşte să aducă un zâmbet pe chipurile a mii de copii în preajma Sărbătorilor de Iarnă, brandul danez de încălţăminte şi accesorii din piele ECCO este pentru cel de al treilea an consecutiv partener de locaţie în proiectul ShoeBox - Cadoul din cutia de pantofi. ShoeBox - cadoul din cutia de pantofi reprezintă o încercare minusculă de a face lumea un loc mai frumos, în fiecare an, în preajma Sărbătorilor de Crăciun, când vrem să punem un zâmbet pe chipurile a zeci de mii de copii

sărmani din oraşele în care locuim. Şi în acest an, toate cele 24 de magazine ECCO din Bucureşti, Cluj Napoca, Sibiu, Iaşi, Constanţa, Braşov, Timişoara, Piteşti, Galaţi sunt partenere de locaţie în cadrul proiectului ShoeBox - Cadoul din cutia de pantofi ediţia #ShoeBox2017, colectând cadouri în perioada 1 - 15 decembrie 2017, verificându-le şi sigilându-le cu etichete pentru fetiţe sau băieţi. Doritorii vor putea oferi copiilor un mic cadou împachetat într-o cutie de pantofi, urmând ca toate cutiile adunate să fie donate până pe data de 24 decembrie 2017 copiilor cu posibilităţi financiare limitate sau celor vulnerabili, cu sprijinul şi suportul partenerilor noştri: Asociaţia CONIL, Fundaţia Principesa Margareta a României, Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Prof. Dr. Alfred Rusescu“, Asociaţia MagiCAMP, Hero After School, Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală Centrul de Zi “Ţara Minunilor”, Terapii Spectru Autism Curtea de Argeş, Fundaţia Internaţională pentru Copii, Asociaţia Studenţi pentru Viaţă, Asociaţia Inimioare Fericite, Parohia Cojocna, Asociaţia Alfa Grup.



12