Un raport din 2010 al UE arată că, peste tot în Europa, mai puțin în România, dobânzile anuale efective (DAE) sunt plafonate; și asta pentru că un credit ipotecar acordat populației este similar cu utilitățile, care sunt considerate servicii esențiale pentru o viață decentă. Or, așa cum se știe, în domeniul utilităților (energie, gaze, apă), prețurile sunt reglementate, profiturile fiind plafonate, remarcă avocatul Gheorghe Piperea - „Aceste servicii nu sunt mărfuri de la piață (mere, lapte, cartofi, pantofi), al căror preț să se formeze după legea cererii și ofertei, ci nevoi esențiale care trebuie să aibă tarife reglementate. A le plafona nu înseamnă să reintroduci mercurialul comunist, ci să protejezi populația față de excesele și abuzurile potențiale ale furnizorilor care, surpriză, dețin monopoluri pe piață (concurența, când există, se manifestă cel mult sub formă de oligopol). De altfel, programul Prima Casă, în sine, are o DAE plafonată prin lege, precum și un nivel maxim al avansului pe care o bancă îl poate pretinde de la debitor, la semnarea contractului. Ați auzit aici vreo reacție negativă a băncilor sau analiștilor economici? În consecință, macro-prudenții care au sărit ca arși când au auzit de plafonarea DAE pentru consumatori sunt, după caz, (i) inadecvați sau (ii) de-a dreptul proști“. A se mai observa că România are, din 2011, contrar constatărilor din raportul UE, o lege care plafonează dobânzile și penalitățile cămătarilor, lăsând libere ca pasărea cerului aceleași „taxe“ aplicate de bănci și IFN-uri. De notat că plafonarea DAE face obiectului unei legi care vrea să modifice OG nr.13/2011, pe care o promovează în Parlament liberalul Daniel Zamfir (culmea, asta l-a cam făcut indezirabil în propriul partid).