Doar o treime dintre salariaţii Administraţiei patriarhale beneficiază de sprijin la salariu de la bugetul de stat, în timp ce două treimi sunt plătiţi integral din fondurile proprii ale Bisericii, lăcaşurile de cult suportând totodată cheltuielile pentru întreţinerea şi plata utilităţilor. Patriarhia Română a explicat, ieri, într-un comunicat de presă, ponderea alocaţiilor de la bugetul de stat pentru salariile personalului clerical şi neclerical al cultelor religioase, contribuţiile oamenilor în schimbul unor servicii religioase, cât şi legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti. Patriarhia Română răspunde astfel unor întrebări ale presei legate de aceste subiecte. Sprijinul de la bugetul de stat asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical al cultelor religioase, potrivit Patriarhiei. În Biserica Ortodoxă Română sunt foarte multe salarii plătite din fondurile proprii ale eparhiilor. De exemplu, în Administraţia patriarhală doar o treime dintre salariaţi beneficiază de sprijin la salariu de la bugetul de stat, iar două treimi sunt plătiţi integral din fondurile proprii ale Bisericii. La aceste cheltuieli salariale ale unităţilor bisericeşti se adaugă şi cheltuielile pentru întreţinerea clădirilor şi plata utilităţilor (curent electric, apă, gaze, căldură, telefoane etc.), care sunt asigurate, cu mari eforturi, numai din veniturile proprii obţinute din producerea şi comercializarea de lumânări, calendare, cărţi şi obiecte religioase, vin liturgic şi unele chirii, potrivit sursei citate. Întreţinerea şi repararea lăcaşurilor de cult, multe dintre acestea monumente istorice, au o pondere importantă între cheltuielile pe care unităţile de cult le fac, cel mai adesea fără niciun sprijin al statului. Patrimoniul Bisericii este alcătuit, în majoritate, din lăcaşuri de cult şi din clădiri vechi, care necesită investiţii importante pentru o funcţionare normală. \"Nealocarea în bugetul de stat pe 2010, în afară de sprijinul financiar pentru salariile personalului deservent, a niciunui ban pentru activităţi edilitare, sociale şi educaţionale, creează în cazul Bisericii Ortodoxe Române dificultăţi în susţinerea activităţilor sociale şi educaţionale pe care le desfăşoară la nivel naţional. Cele câteva exemple de fonduri oferite prin Hotărâri de Guvern unor unităţi de cult ortodoxe sunt izolate şi irelevante pentru fondul general al problemei. De altfel, toate fondurile de la bugetul public acordate cultelor sunt controlate şi verificate periodic de Curtea de Conturi şi alte instituţii publice abilitate, în ceea ce priveşte respectarea destinaţiei şi a corectitudinii folosirii acestora\", explică Patriarhia.

Deşi în ultimii ani Biserica Ortodoxă Română şi-a intensificat activitatea pe care o desfăşoară în societate, din anul 2008 nu a mai fost prevăzut niciun post suplimentar cu contribuţie de la bugetul de stat. Referitor la contribuţiile benevole pentru oficierea serviciilor religioase (botezuri, căsătorii, înmormântări), Patriarhia Română precizează că valoarea acestora este stabilită în fiecare parohie de către adunarea parohială la propunerea consiliului parohial, în funcţie de posibilităţile materiale ale comunităţii de credincioşi. Cazurile sociale beneficiază de gratuitate şi de sprijin din partea parohiilor. Toate contribuţiile sunt înregistrate în evidenţa contabilă a fiecărei parohii şi, implicit, supuse controlului financiar intern, fiind folosite pentru întreţinerea lăcaşului de cult şi completarea salariilor personalului deservent. În plus, pe lângă numeroase parohii funcţionează aşezăminte sociale cum ar fi cantine, cabinete medicale şi case pentru vârstnici, finanţate parţial sau integral din veniturile proprii. Potrivit Patriarhiei Române, în ultimele două decenii, Biserica Ortodoxă Română a construit peste 2000 de lăcaşuri de cult şi au fost organizate aproape 500 de aşezăminte sociale, inclusiv cabinete medicale cu fonduri provenite, în cea mai mare parte de la credincioşi.

• AVERI MĂNĂSTIREŞTI • Patriarhia a mai explicat că prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti adoptată şi publicată în ziua de 17/29 decembrie 1863 au fost confiscate în mod nediscriminatoriu de către stat atât proprietăţile mănăstirilor închinate Locurilor Sfinte, cât şi a celor neînchinate. Legea prevedea că \"toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân averi ale statului\". \"Potrivit istoricului Constantin C. Giurăscu (Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, pp. 148-149) în Ţara Românească mănăstirile neînchinate ( care nu era subordonată altei mănăstiri străine sau patrohii) deţineau 16,55% din suprafaţa agricolă şi forestieră a ţării şi mănăstirile închinate deţineau 11,14%, iar în Moldova mănăstirile neînchinate deţineau 12,16% din suprafaţa agricolă şi forestieră a ţării, iar mănăstirile închinate deţineau 10,17%. De exemplu, Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei i-au fost confiscate prin Legea de secularizare aproximativ 300.000 ha de teren agricol şi forestier. Dacă mănăstirilor de la Locurile Sfinte li se alocă, ca despăgubire cu titlul de sprijin, o sumă compensatorie, chiar dacă neacordată în final, în schimb, pentru proprietăţile bisericeşti ale mănăstirilor neînchinate nu s-a prevăzut nicio măsură compensatorie în Legea de secularizare\" precizează Patriarhia Română în comunicatul de presă. Totodată, până la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, proprietăţile bisericeşti, autonome şi neînchinate, erau administrate în cele două Principate, Ţara Românească şi Moldova, de Casa Centrală a Bisericii, veniturile realizate fiind utilizate pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, construirea şi repararea de biserici, salariile clerului, dar şi pentru opera socială sau înfiinţarea de şcoli şi asigurarea salarizării cadrelor didactice. Biserica contribuia cu bani la dezvoltarea învăţământului românesc, dar şi cu numeroase terenuri intravilane, acordate în mod gratuit, pe care au fost construite şcoli, realitate care se poate constata astăzi în multe localităţi, unde şcoala este construită în imediata vecinătate a bisericii.

În anul 1860, veniturile Casei Centrale din cele două Principate au fost încorporate direct în bugetele celor două provincii, deşi statul nu ar fi trebuit să aibă niciun drept asupra acestora. În consecinţă, statul şi-a luat responsabilitatea sprijinirii unităţilor de cult şi a personalului bisericesc. În anul 1863, a fost adoptată Legea clerului de mir şi a seminariilor care prevedea salarizarea preoţilor de la bugetul de stat, iar anul următor, prin Legea pentru reglementarea proprietăţilor rurale s-a prevăzut să se dea bisericilor un lot de pământ cultivabil, aşa-numita sesie parohială. Aceste suprafeţe agricole asigurau însă venituri modeste, aşa cum reiese din analiza situaţiei cultelor din România reîntregită, făcută de Ministerul Cultelor în perioada interbelică, în care se preciza că se pot întreţine integral din mijloace proprii doar 2% dintre parohiile ortodoxe ardelene şi 3% dintre cele din Regat. Aceste terenuri agricole şi forestiere, ca şi celelalte proprietăţi ale cultelor, au fost confiscate de către regimul comunist din România, după anul 1948. După anul 1990, Legea 18/1991 a fondului funciar a limitat suprafeţele care puteau fi retrocedate parohiilor la cinci hectare, diferenţa de proprietate nefiind obţinută, în majoritatea cazurilor, nici până astăzi, după modificările legislative din anii 1997, 2000 şi 2005. Biserica a avut înainte de regimul comunist admirabile instituţii de administrare a averilor sale (Casa Bisericii, epitropii, eforii, fundaţii) care îi permiteau să susţină aşezăminte sociale, şcoli, spitale, orfelinate şi să ajute familii sărace. În prezent, o mare parte a proprietăţilor Bisericii sunt încă în posesia statului, situaţie regretabilă la 20 de ani de la căderea regimului comunist din România. În concluzie, considerăm că, mai ales în vremuri de crize multiple, trebuie promovată cooperarea nu confruntarea între Statul laic şi cultele religioase autonome\", conchide Patriarhia în răspunsul la mai multe întrebări primite din partea presei în legătură cu aceste subiecte.