Doar o zi pînă la „One Marathon”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doar o zi pînă la „One Marathon”

Monden 30 Iulie 2009 / 00:00 418 accesări

Cei mai buni DJ români şi 30 de ore de muzică non-stop vor fi reţeta unui show de senzaţie şi a unui sfîrşit de săptămînă incendiar. Prezentat sub titulatura „One Marathon”, evenimentul va avea loc vineri şi sîmbătă, în Kristal Club din staţiunea Mamaia, dar şi într-un cort special amenajat pe plaja din faţa clubului. Manifestarea va aduce pentru fanii muzicii house artişti autohtoni de excepţie, cum ar fi Adrian Eftimie, Pagal, Raoul Russu, Proof, GIC, Kool, Posh & Noi Doi sau DJ Chriss, ultimul fiind DJ-ul rezident al Kristal Club Mamaia. Intrarea este liberă pe tot parcursul desfăşurării petrecerii, iar gazda evenimentului este Cristi Niţu, unul dintre cei mai apreciaţi oameni de radio şi MC din România.

Adrian Eftimie este unul dintre cei mai cunoscuţi DJ români. În 1991, el a creat primul post de radio pirat din ţară, apoi a activat la diverse posturi de radio din Bucureşti, pînă în anul 2000, cînd a început să mixeze la Disco Paparazzi Olimp şi a fost DJ-ul rezident al Space Club, timp de un an. Ascensiunea muzicală pe litoralul românesc a avut loc în 2004, cînd a făcut furori în diverse cluburi, cum ar fi Kudos Beach Mamaia, Club XXI, Club Maxx sau Cuando Republic.



12