Doar şase km de drum pietruit în Amzacea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doar şase km de drum pietruit în Amzacea

Administrație 16 Octombrie 2006 / 00:00 825 accesări

Dintre cei 40 de km de drum existenţi în comuna Amzacea, numai şase au fost pietruiţi astfel încît să se poată circula în condiţii relativ civilizate. Potrivit primarului Constantin Radu, comuna are în componenţă trei localităţi unde predomină drumurile de pămînt. Pentru a mai reduce din acest handicap, administraţia locală din Amzacea a început lucrările la un proiect de pietruire a încă doi km de drum. Proiectul se derulează cu fonduri de la bugetul local şi totalizează suma de două miliarde de lei. “Sper că vom remedia, încet-încet, şi această problemă a drumurilor. Sîntem plini de noroi, dar, cel puţin pînă acum, nu am avut bani pentru proiect“, a declarat primarul Constantin Radu. El a mai spus că s-a elaborat şi un studiu de fezabilitate pentru pietruirea a 30 de km de drum. “Am depus proiectul la Guvern şi aşteptăm să vedem dacă va fi considerat eligibil, pentru a primi banii necesari“, a mai spus primarul.

Taguri articol


12