Doar Tunisia i-ar putea ”deranja” pe europeni la CM de handbal masculin, Germania 2007

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doar Tunisia i-ar putea ”deranja” pe europeni la CM de handbal masculin, Germania 2007

Sport 20 Ianuarie 2007 / 00:00 610 accesări

De astăzi “se intră în pîine” la cea de-a 20-a ediţie a Campionatului Mondial de handbal masculin din Germania. După meciul de deschidere de aseară (Germania - Brazilia 27-22, la pauză 12-10, în Grupa C) astăzi sînt programate alte 11 partide care completează prima rundă din faza grupelor preliminare. Cel mai încins meci se anunţă a fi cel dintre Danemarca şi Ungaria, două din cele trei “ghinioniste” (mai este şi Norvegia în această Grupă E) care au nimerit împreună în cea mai puternică grupă preliminară. Marile derby-uri din grupele preliminare sînt programate luni, atunci cînd se vor decide şi ierarhiile finale, primele două clasate din fiecare grupă urmînd să continue lupta pentru titlul mondial. Să mai notăm că Tunisia (poziţia a patra în urmă cu 2 ani) este singura echipă din afara bătrînului continent, care poate pune probleme puternicelor echipe europene, aflate în luptă pentru titlul mondial. Dar să nu uităm că locul al patrulea de la precedentul Campionat Mondial a fost obţinut de africani pentru că au evoluat... pe teren propriu!

Dar iată programul complet din acest week-end - sîmbătă: Slovenia - Groenlanda, Tunisia - Kuweit (Grupa A); Islanda - Australia, Franţa - Ucraina (Grupa B); Polonia - Argentina (grupa C); Cehia - Qatar, Spania - Egipt (Grupa D); Norvegia - Angola, Danemarca - Ungaria (Grupa E); Croaţia - Maroc, Rusia - Koreea (Grupa F); duminică: Groenlanda - Tunisia, Kuweit - Slovenia (Grupa A); Australia - Franţa, Ucraina - Islanda (Grupa B); Brazilia - Polonia, Argentina - Germania (Grupa C); Qatar - Spania, Egipt - Cehia (Grupa D); Angola - Danemarca, Ungaria - Norvegia (Grupa E); Maroc - Rusia, Koreea - Croaţia (Grupa F).



12