Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, ieri, să menţină rata dobânzii de politică monetară la 8% şi ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei, la 15%, şi în valută, la 30%. Acest lucru înseamnă că dobânzile la credite vor rămâne la fel, cel puţin până la nouă şedinţă a CA când se va stabili reducerea dobânzii de politică monetară. Totodată, CA al BNR a hotărât gestionarea fermă a lichidităţii din sistemul bancar în vederea consolidării transmisiei semnalelor de politică monetară, se arată într-un comunicat al băncii centrale. Unii analişti anticipau o reducere cu 0,25 puncte procentuale ale dobânzii-cheie a BNR. În ceea ce priveşte rezervele minime obligatorii, analiştii estimau o scădere a RMO-urilor în valută cu 5 puncte procentuale, la 25%. Specialiştii sunt de părere că decizia BNR denotă multă prudenţă. Ei sînt de părere că o coborâre a ratei de politică monetară ar fi făcut leul mai vulnerabil dar, în aceste condiţii, sunt şanse foarte mari ca leul să treacă spre 4,23-4,25 după alegeri. La cea mai recentă şedinţă de politică monetară, de la finele lunii septembrie, CA al BNR a decis diminuarea dobânzii cu 0,5 puncte, la 8% pe an. De la începutul anului, banca centrală a redus dobânda de politică monetară cu 2,25 puncte procentuale, de la 10,25%. Următoarea şedinţă de politică monetară a BNR este stabilită pentru 5 ianuarie 2010.