Dobânzi reduse la Raiffeisen Bank

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dobânzi reduse la Raiffeisen Bank

Economie 25 Februarie 2010 / 00:00 435 accesări

Raiffeisen Bank a anunţat ieri că a redus dobânzile la creditele negarantate şi la produsele de economisire în lei. Banca a redus cu până la 2% dobânzile la creditele negarantate în lei cu dobândă fixă (produsul Flexicredit) acordate persoanelor fizice, cel mai scăzut nivel fiind de 10,50% pe an. Dobânzile la produsele de economisire în lei au fost reduse cu până la 1%, ajungând la 8,25% pe an, în funcţie de tipul de depozit şi de suma economisită. În plus, Raiffeisen Bank continuă să ofere o dobândă cu 0,25% mai mare decât cea la depozitul standard în lei la 3 şi 6 luni, cu dobândă fixă pensionarilor şi salariaţilor care-şi primesc pensia, respectiv salariul, pe un card Raiffeisen Bank. Totodată, banca a lansat o campanie promoţională pentru clienţii care contractează creditul de nevoi personale Flexicredit în perioada 22 februarie - 15 aprilie 2010, prin care pot beneficia de întreruperea plăţii ratelor timp de 3 luni, succesive sau nu, oricând pe parcursul perioadei de creditare, asigurare de viaţă şi şomaj şi dobânzi începând de la 10% pe an.

Taguri articol


12