Dobânzile la credite rămân la fel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dobânzile la credite rămân la fel

Economie 30 Septembrie 2010 / 00:00 359 accesări

Banca Naţională a României (BNR) nu mai dă semnalul ieftinirii creditelor. Consiliul de Administraţie (CA) al BNR a decis, ieri, menţinerea dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 6,25%, precum şi a ratelor pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută la 15% şi, respectiv, 25%. CA al BNR a reiterat că banca centrală urmăreşte gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi monitorizează cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare. Decizia băncii centrale a fost anticipată de analişti, care au arătat că prudenţa va fi cuvântul de ordine până când situaţia economică va fi mai clară şi vor dispărea presiunile inflaţioniste. La şedinţa precedentă, din 4 august, Consiliul de Administraţie a decis să menţină dobânda de politică monetară la minimul istoric de 6,25%, precum şi ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei, la 15%, şi în valută, la 25%. Banca centrală a scăzut rata dobânzii în primele patru şedinţe de politică monetară din acest an, de la 8%, la 6,25%, dar a menţinut ratele rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi valută. Până la sfârşitul anului, CA al BNR a mai programat încă o şedinţă de politică monetară, în data de 2 noiembrie, iar prima şedinţă de politică monetară din 2011 este programată pentru data de 5 ianuarie.

Taguri articol


12