Dobânzile la franci se întorc în timp

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dobânzile la franci se întorc în timp

Social 06 Februarie 2015 / 00:00 722 accesări

            UN SPRIJIN BINEVENIT Piraeus Bank a redus dobânzile la creditele în franci elveţieni cu 0,8 puncte procentuale faţă de nivelul de la sfârşitul lui decembrie, prin actualizarea în avans a indicelui LIBOR la 3 luni, după ce anunţase că oferă soluţii individuale clienţilor cu astfel de împrumuturi. „Măsura, coroborată cu acţiunile precedente iniţiate de Piraeus Bank România, are ca scop menţinerea ratelor lunare aferente creditelor în franci la un nivel apropiat celui din decembrie 2014“, se arată într-un comunicat al băncii. LIBOR (London Interbank Offered Rate) este rata de referinţă la calcularea dobânzilor interbancare pe piaţa londoneză, indicele fiind cotat la -0,87% pe termen de trei luni. Şi Credit Europe Bank a transmis că reduce dobânzile la toate creditele în franci elveţieni cu dobândă variabilă, prin actualizarea anticipată a indicelui LIBOR valabil miercuri, 4 februarie, măsura fiind aplicată până la următorul termen de revizuire prevăzut în fiecare contract.

            CINE CE FACE Până în prezent, opt bănci dintre cele 14 care au acordat credite în franci elveţieni au anunţat măsuri de reducere a efectelor aprecierii francului în raport cu leul. Astfel, OTP şi Millennium Bank au redus marja de dobândă cu 1,5 puncte procentuale pentru o perioadă de trei luni, iar Raiffeisen Bank a scăzut dobânda cu cinci luni înainte de termenele contractuale. Volksbank va menţine până la 17 aprilie cursul de schimb franc/leu folosit de bancă la 31 decembrie, de 3,8035 lei, iar Banca Românească a decis să scadă dobânda pentru creditele în franci cu circa 0,8 puncte, prin aplicarea indicelui LIBOR la 3 luni valabil luni, 26 ianuarie, care se situa la -0,954%. La rândul său, Bancpost a aplicat din 29 ianuarie reducerea dobânzii cu 0,8 puncte procentuale pentru toţi clienţii săi persoane fizice cu credite în franci.

Taguri articol


12