Dobînzi reduse la instrumentele de economisire ale BR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dobînzi reduse la instrumentele de economisire ale BR

Economie 23 Mai 2009 / 00:00 471 accesări

Banca Românească (BR) a scăzut dobînzile practicate la depozitele la termen, conturile de economii şi pachetul Super Depozit+, a anunţat instituţia de credit. \"Banca are în vedere şi o ajustare a dobînzilor pe partea de creditare\", a declarat directorul executiv reponsabil de segmentul de retail şi reţea în cadrul BR, Lakis Couninis. Diminuarea dobînzilor în cazul depozitelor la termen în lei este de 0,50%, iar defalcat pe perioadele de maturitate, noile dobînzi sînt de 12,50% pe an pentru 180 şi 270 de zile, iar pentru 365 de zile, remuneraţia plătită de bancă este de 12,75% pe an. Pentru depozitele în euro, nivelul maxim atinge 6% pe an la 90 de zile, în scădere de la 7%. \"Dobînzile pentru conturile în dolari rămîn neschimbate, în timp ce pentru lire sterline şi franci elveţieni scad cu valori cuprinse între 1,50% şi 2,25%, respectiv 0,35% şi 0,85%, în funcţie de perioada de maturitate a depozitului\", se arată în comunicatul BR. În cazul depozitelor la termen în euro, cu dobînda plătită lunar, dobînda a fost redusă cu cel mult 0,75% pentru cele constituite pe o perioadă de 365 de zile, şi respectiv 0,25%-1,25%, pentru celelalte maturităţi. Dobînda la contul curent Flexibil în lei şi euro se diminuează cu jumătate de punct procentual, atingînd niveluri anuale de 12% şi respectiv 5,25%. Banca mai anunţă că beneficiile acordate la pachetul Super Depozit+ rămîn aceleaşi pe perioada de valabilitate a ofertei promoţionale aflate în derulare, respectiv pînă pe 29 mai, dar ulterior, dobînzile vor fi de 14% pe an la lei, faţă de 15% pe an, în prezent, şi respectiv 6,35% pe an la euro, de la 6,85% pe an.

Taguri articol


12