Majoritatea băncilor au decis să stabilească dobînzile la credite avînd ca referinţă indicatorii ROBOR (rata medie a dobînzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, stabilită de către BNR) sau Euribor (rata dobînzii la creditele în euro, practicată între principalele bănci europene), pe diferite scadenţe ale acestor rate, iar altele au oprit temporar acordarea de împrumuturi cu dobîndă variabilă, după noile reglementări ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). La finele anului trecut, a intrat în vigoare o ordonanţă de urgenţă pentru protecţia consumatorului în relaţia cu băncile, elaborată de ANPC, act normativ care stabileşte că băncile vor putea utiliza dobînzi variabile pe parcursul contractului cu clientul, dar modificările ratei trebuie să fie realizate în funcţie de indici de referinţă ai pieţei, independent de voinţa băncii. În contracte trebuie prezentată şi formula prin care se modifică aceşti indici de referinţă şi calculul dobînzii. De asemenea, băncile nu pot schimba comisioanele stabilite prin contract şi nici să introducă noi comisioane pe parcursul derulării contractului, fără acordul consumatorului. În plus, instituţiile de credit nu pot modifica clauzele contractuale referitoare la costuri, fără acceptul expres al clientului. Cele mai multe bănci au confirmat că vor utiliza ca indicator independent de referinţă rata ROBOR, dar este încă neclar cîte dintre ele au introdus deja în ofertă noile credite. Practic, fără stabilirea referinţelor, instituţiile de credit nu pot acorda, potrivit legii, împrumuturi cu dobîndă variabilă.
Cum calculează băncile noile dobînzi?
Singura instituţie de credit care lasă în continuare clienţilor opţiunea de a alege între dobînda fixă pe durata împrumutului şi cea variabilă este Raiffeisen Bank. Ratele Raiffeisen la noile credite vor fi exprimate în funcţie de indicatorii ROBOR pentru leu, respectiv Euribor pentru euro, la care se adaugă marja băncii şi costul anual al riscului de ţară (în cazul creditelor euro). Pe de altă parte, Bancpost nu acordă credite cu dobîndă variabilă pentru populaţie pînă cînd ANPC nu va răspunde solicitărilor de clarificare transmise de Asociaţia Română a Băncilor, întrucît există o serie de neclarităţi în prevederile noii legi, a precizat preşedintele instituţiei Mihai Bogza. \"Nu vrem să ne expunem acordînd credite care apoi să fie contestate şi, probabil, vom acorda pentru moment doar credite cu dobîndă fixă\", a explicat Bogza. Reprezentanţii Băncii Transilvania au afirmat că pentru moment nu pot furniza informaţii privind indicatorul de referinţă pe care îl vor utiliza pentru creditele în lei cu dobîndă variabilă. CEC Bank şi BCR folosesc ROBOR şi Euribor (la 3 sau 6 luni după caz) în metoda de calcul a dobînzii la creditele în lei sau la creditele cu dobînzi variabile plus o marjă stabilită la nivel de bancă. De asemenea, BRD îşi raportează dobînzile variabile la ROBOR la 3 luni, pentru lei, şi la Euribor la 3 luni, pentru euro, astfel că pentru fiecare client actualizarea are loc de patru ori pe an. Oficialii băncii nu au oferit exemple privind marjele utilizate la calculul ratei finale. Piraues Bank şi Intesa Sanpaolo Bank sînt două instituţii care nu au modificat mecanismul de calcul al dobînzilor la creditele cu rate variabile, arătînd că şi înainte de noile reglementări legau costul creditelor de indicatorii ROBOR şi Euribor. Piraeus Bank calculează dobînda la împrumuturi prin adăugarea marjei băncii la Euribor sau ROBOR la trei luni. Intesa Sanpaolo Bank actualizează lunar dobînzile, pe care le stabileşte în funcţie de ROBOR sau Euribor la o lună, calculate în penultima zi lucrătoare a lunii precedente. Banca nu acordă credite în euro, iar la împrumuturile în lei utilizează ca mod de calcul al dobînzii rata ROBOR plus, în medie, şase-şapte puncte procentuale.