Dobînzile la depozitele bancare au tendinţa să se îndrepte către rata dobînzii de politică monetară a Băncii Naţionale a României (BNR), trend care a început la jumătatea verii şi încă nu s-a încheiat, a declarat directorul executiv al Direcţiei Dezvoltare Afaceri şi Produse Retail din cadrul Băncii Comerciale Române (BCR), Sorin Mititelu. BNR a decis, la finele lunii septembrie, să reducă cu 0,5 puncte procentuale rata dobînzii de politică monetară, de la 8,5%, la 8% pe an, operînd astfel cea de-a cincea scădere din acest an. Oficialul BCR a explicat că dobînzile la depozitele la termen vor fi în corelaţie cu rata de referinţă a BNR, în timp ce, la produsele alternative, ratele vor fi superioare. El a arătat că persoanele care vor urmări randamentele vor căuta soluţii alternative, cum ar fi plasamentele la fondurile de investiţii. „Atractivitatea prin preţ este şi asumarea unui risc mai mare”, a spus Mititelu, menţionînd că doar 10% dintre clienţi urmăresc clar randamentul. De la începutul anului, banca centrală a redus dobînda de politică monetară cu 2,25 puncte procentuale.