Goana băncilor din România după atragerea de depozite, la care plătesc dobînzi foarte ridicate, \"nu va mai dura mai mult de trei luni\", este de părere directorul diviziei de trezorerie din cadrul OTP Bank România, Radu Petrea. \"Piaţa reglează cererea şi oferta, iar ultimele mesaje de la Ministerul Finanţelor sînt fără echivoc\", subliniază Petrea. Finanţele s-au împrumutat, în ultima vreme, la randamente în scădere. La cea mai recentă licitaţie, din 22 ianuarie, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vîndut certificate de trezorerie cu discount, cu maturitate la trei luni, pentru care a obţinut 1,708 miliarde lei (396 milioane euro), cu un randament mediu de 12,36% pe an, semnificativ sub nivelul de la licitaţia anterioară, de 13,46% pe an. În plus, piaţa anticipează o primă scădere a dobînzii de politică monetară, de la nivelul actual, de 10,25%, în primul trimestru, cel tîrziu în prima jumătate a acestui an. Despre evoluţia cursului monedei naţionale, OTP estimează că se poate întoarce la 4 lei/euro în 3-4 luni. \"Sînt sigur că vor veni politici guvernamentale care să susţină moneda naţională. Cred că vom vedea 4,1 - 4 lei/euro în cel mult 3-4 luni. În plus, leul va rămîne la fel de atractiv, chiar în cazul unei scăderi a dobînzii de politică monetară, în condiţiile în care cred că şi diferenţialul de dobîndă se va menţine\", a mai spus Radu Petrea.