Dobriţoiu, cercetat de DNA pentru o perioadă în care nu era în ţară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Era într-o misiune NATO

Dobriţoiu, cercetat de DNA pentru o perioadă în care nu era în ţară

Politică 28 August 2013 / 00:00 457 accesări

Fostul ministru liberal al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a venit, ieri, la DNA pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală din dosarul în care este cercetat pentru modul în care a obţinut locuinţa de serviciu. Fostul ministru al Apărării a cerut la DNA scoaterea de sub urmărire penală, pe motiv că nu avea cum să facă demersurile privind repartiţia unei locuinţe de serviciu întrucât la vremea aceea era într-o misiune a NATO, precizând că din dosar lipsesc „elementele serioase“. Dobriţoiu a spus, la ieşirea de la DNA, că, după ce a văzut o parte dintre probele anchetatorilor împotriva sa, a ajuns la concluzia că poate cere scoaterea de sub urmărire penală. „Am dat şi o declaraţie în cadrul procedurii de extindere a urmăririi în legătură cu ceea ce se spunea, respectiv că începând cu 1999 aş fi premeditat obţinerea sau repartiţia unui apartament de serviciu ce ar fi fost achiziţionat la un preţ subvenţionat“, a declarat Dobriţoiu.

ERA INCOMOD... Liberalul a mai spus că un alt procuror decât cel de caz urmează să analizeze solicitarea lui, precizând că până la soluţionarea cererii nu se va mai prezenta pentru continuarea studierii materialului de urmărire penală. Dobriţoiu a fost şi în 20 august la DNA, atunci fiind citat de procurorii militari anticorupţie pentru a-i aduce la cunoştinţă că este cercetat şi pentru fals intelectual, precum şi că s-a schimbat încadrarea juridică a unei fapte pentru care a fost pus deja sub învinuire în dosarul privind modul în care a obţinut locuinţa de serviciu. Corneliu Dobriţoiu declara atunci, la ieşirea de la DNA, că cercetarea în dosarul său a fost începută când a apărut informaţia pe surse că ar putea prelua Ministerul Apărării, probabil pentru a-i bloca accesul, precizând că „acum e clar că liberalii sunt duşmanii neamului şi trebuie lipiţi de perete ca o muscă“.



12