Dobriţoiu, în atenţia DNA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Locuinţa, bat-o vina!

Dobriţoiu, în atenţia DNA

Politică 13 Aprilie 2013 / 00:00 445 accesări

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu este în atenţia procurorilor militari din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care sunt cercetate mai multe cadre militare, printre care şi generali, în legătură cu modul de atribuire a unor locuinţe de serviciu. Senatorul PNL a declarat că ancheta DNA în care este vehiculat numele său reapare într-un \"context politic\" care ar putea fi legat de informaţiile privind preluarea Apărării, precizând că a respectat toate condiţiile pentru cumpărarea locuinţei. El a precizat că a făcut cerere \"ca orice om, în baza legii\" şi a respectat condiţiile pentru atribuirea locuinţei. Fostul ministru a menţionat că a depus cererea de cumpărare a locuinţei în anul 2006: \"Am lucrat în departamentul pentru politică de apărare în domeniul relaţiilor internaţionale ale ministerului, deci nu aveam niciun fel de legătură cu aspectele patrimoniale ale ministerului, ele fiind în subordinea ministrului\". Dobriţoiu a explicat că în momentul respectiv cineva ar fi reţinut faptul că el nu ar fi avut contract de închiriere valabil la momentul cumpărării locuinţei. El a mai spus că a adus îmbunătăţiri \"majore\" locuinţei, înainte de a se muta în apartament. (A.M.)

Taguri articol


12