„Dobroge, mândră grădină”, aproape de final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Dobroge, mândră grădină”, aproape de final

Cultură 07 Iulie 2012 / 00:00 457 accesări

Periplul folcloric de neuitat prin zonele etnografice ale României, dar şi ale Bulgariei, Turciei, Greciei şi Ungariei, ţări invitate cu ansambluri la Festivalul Internaţional al Cântecului şi Dansului Naţional şi Internaţional pentru Copii şi Tineret „Dobroge, mândră grădină”, se apropie de final.

În această duminică, de la ora 21.30, în Portul Turistic Mangalia, juriul prezidat de compozitorul şi dirijorul Constantin Arvinte va acorda trofeele şi tradiţionalele premii I, II şi III ale festivalului. Unul din cele şase trofee care se vor acorda la ediţia a VIII-a a amplului eveniment, care a debutat marţi, la Mangalia, va fi acordat celei mai frumoase participante la festival, care va fi desemnată „Miss Dobroge, mândră grădină”. Celelalte cinci trofee vor fi acordate pentru fiecare secţiune de concurs.

Până la aflarea câştigătorilor, cei care îndrăgesc cântul şi dansul popular se vor bucura de parade şi spectacole pline de voie bună. Paradele portului popular se vor desfăşura, şi în această sâmbătă, de la ora 18.00, în Mamaia, Mangalia, Neptun, Olimp, Costineşti, Eforie, Albeşti şi Pantelimon, urmate de spectacole folclorice. Doar în ultima zi a festivalului, acestea vor începe de la ora 17.00 şi se vor termina la ora 21.00, pentru ca soliştii şi ansamblurile să se poată prezenta la Mangalia, pentru a urca pe scena plutitoare din Portul Turistic.

Taguri articol


12