Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) a derulat, la Tulcea, la sfîrşitul săptămînii trecute, proiectul „Diversitate culturală“. Scopul manifestării a fost acela de a promova imaginea comunităţii turce în rîndul celorlalte minorităţi etnice care convieţuiesc la Tulcea, dar şi în rîndul majorităţii. În proiect a fost inclus şi simpozionul cu tema „Dobrogea - zonă de convieţuire interetnică“. În cadrul acestuia, reprezentanţi ai comunităţii turce, ai celei aparţinînd ruşilor lipoveni, precum şi ai comunităţii grecilor au prezentat tradiţii şi obiceiuri legate de sărbătorile religioase. De asemenea, a fost organizată şi o expoziţie de costume tradiţionale vechi şi de publicaţii editate de Uniunea Democrată Turcă din România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni şi de Uniunea Elenă din România.
Evenimentul a continuat cu o vizită în Delta Dunării, unde liderii UDTR au fost primiţi de comunitatea ruşilor-lipoveni din localitatea Crişan.
„Este deosebit de important pentru etnicii turci din România să-şi promoveze tradiţiile etno-culturale şi în afara judeţului Constanţa, unde deţinem cea mai mare pondere, ca număr. Deşi comunitatea turcă din Tulcea este mai mică, am constatat că este iubită de celelalte minorităţi etnice care convieţuiesc în oraşul dunărean, mai ales pentru spiritul oriental pe care îl adaugă zestrei culturale a ţării“, a declarat Osman Fedbi, preşedintele UDTR.