De la an la an, în Dobrogea se constată extinderea fenomenelor de aridizare şi a celor de compactare. Potrivit specialiştilor, cauzele acestor modificări sunt, pe de o parte, schimbările climatice, respectiv perioada lungă de secetă şi variaţiile de temperatură, iar pe de altă parte, intervenţia omului. Directorul Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) Constanţa, Marioara Nicolaescu, spune că ar trebui să ne îngrijoreze fenomenul de aridizare, destul de extins în Dobrogea. „Din cauza schimbărilor climatice din ultima perioadă, am observat că ciclul anilor secetoşi este mult mai scurt, ba chiar se repetă de la an la an. În plus, cantitatea de precipitaţii căzută este neuniformă”, a spus Nicolaescu. Ea a precizat că în ultimul timp au apărut modificări nu numai climatice, ci şi în modul de dezvoltare al plantelor. „Dacă am avut flori în perioada de înflorire a pomilor fructiferi, nu putem spune că avem o recoltă bogată. Viţa de vie poate a suferit mai puţin, dar cred că până la recoltare se vor vedea modificări şi la aceasta”, a afirmat Nicolaescu. În opinia directorului OSPA Constanţa, cele mai sensibile soluri sunt terenurile slab fertile, supuse eroziunii, adică cele degradate. Iar în judeţul nostru, avem din plin aşa ceva. „Zona Hârşova este cea mai afectată de aridizare. Aici se înregistrează temperaturile cele mai ridicate şi cantitatea de precipitaţii cea mai scăzută. Zone defavorizate mai sunt: Dorobanţu, Crucea, Vulturu, Pantelimon şi Horia. Surprinzător, au început să devină sensibile şi localităţile Agigea, Comana şi Amzacea, care nu erau predispuse la aridizare”, a spus directorul OSPA Constanţa. Pentru a stopa fenomenul, specialiştii recomandă agricultorilor să înfiinţeze perdele forestiere, să respecte tehnologia şi să nu aplice îngrăşăminte unilateral.
În ultimii ani, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) s-a implicat în proiecte privind stoparea deşertificării prin înfiinţarea de perdele forestiere în mai multe zone din judeţ. Şi sistemul de irigaţii este în atenţia CJC, acesta fiind preluat de la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare pentru a fi reabilitat. Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie apreciază că, din punct de vedere agrometeorologic, rezerva de umiditate din solul agricol va prezenta valori satisfăcătoare până la optim, în decursul următoarei săptămâni, în majoritatea zonelor ţării, inclusiv în Dobrogea, în ciuda previziunilor dezastruoase de la începutul verii.