24 de artiști și critici de artă din Constanța și din țară, fascinați de frumusețea Dobrogei, se vor reuni la malul Mării Negre, pentru a se exprima prin intermediul culorii, formelor și expresiilor plastice. Ei vor participa la tabăra de pictură cu tema „Creștinismul în Dobrogea”, organizată în perioada 27 august - 6 septembrie, sub egida Asociației Pontul Euxin.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc mâine, de la ora 19.00, la Camping GPM Holiday. În programul taberei sunt incluse două excursii de documentare la lăcașurile de cult din nordul și sudul Dobrogei, dar și o conferință cu tema „Experiența estetică și experiența religioasă în simțire-epifanie-plasticitate (Pictorul are în cerul gurii gustul Învierii)”. La conferința programată pe 4 septembrie vor participa: Daniela Țurcanu-Caruțiu, Mircea Oliv, Mihai Hurezeanu, Dacian Andone și Sorin Scurtulescu.
Tabăra se va încheia pe 5 septembrie, de la ora 18.00, cu vernisajul expoziției ce va reuni lucrările artiștilor.